Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Reacţiile stârnite de vizita intempestivă a lui Victor Piţurcă la DNA au tulburat până şi liniştea supremă şi seniorială a CSM.
Tovarăşa judecător Cecilia Morariu, purtător de cuvânt al respectivei instituţii, a compus un comunicat pe această temă, intitulat “Depăşirea limitelor acceptabile ale libertăţii de exprimare”.
Trecem peste limbajul subaltern profesiei folosit în comunicat. Nu putem fi însă la fel de îngăduitori cu apetenţa comunicatoarei către verdictul grăbit din titlu, grabă care contrastează deranjant cu cealaltă calitate a sa, aceea de judecător. Fără a explica concret şi întemeiat cine a greşit sau cel puţin unde s-a greşit, CSM, prin purtătoarea sa de cuvânt, riscă să includă în prezumţia de vinovăţie orice opinie critică la adresa DNA. În acest sens, înainte de a forţa varza unei similitudini între reacţiile la cazul Piţurcă şi o speţă soluţionată la CEDO, altfel subterfugiu de succes în poveştile populare, cred că era normal ca Cecilia Morariu să ne vorbească despre legea românească, lege care se pretinde şi ea convenţional europeană. Iar pentru a nu bănui noi, vinovaţii de rând, că se practică o solidaritate de breaslă întemeiată pe subiectivism, poate că era cazul ca în comunicatul CSM să mai fie lămurite câteva suspiciuni legate de caz.
1. Dacă reprezentanţii DNA aveau voie să acţioneze în afara graniţelor.
2. Dacă pot face ei dovada citării prealabile a lui Piţurcă. Iar dacă această dovadă nu există, pentru a evita scandalurile mediatice, dacă nu era mai înţelept ca în locul aducerii să i se înmâneze, eventual cu martori, o astfel de citaţie.
3. Se vorbeşte despre acuzaţia de favorizare a infractorului. Care este infractorul stabilit de o sentinţă definitivă şi irevocabilă pe care Piţurcă l-a favorizat?
Citește pe Antena3.ro
4. Dacă este normală şi egală cu legea transformarea unor acţiuni ale angajaţilor DNA în spectacole publice. Ne referim la scurgerea unor informaţii din dosarele instrumentate de DNA către instituţiile media şi la avertizarea profesionist discretă a unor jurnalişti în legătură cu anumite acţiuni ale DNA.
În speranţa că logica elementară nu contravine legii afirmăm că şi această ultimă acţiune a subalternilor lui Daniel Morar s-a vrut a fi asalt mediatic. Activiştii DNA au mimat discreţia, fugărindu-l pe Piţurcă pe căile din dos ale Otopeniului. Dar orice om cu mintea la purtător îşi putea imagina că selecţionerul care se întorcea de la o acţiune notorie este aşteptat la aeroport de jurnalişti sportivi fără număr. Orice om neafectat de vreun diagnostic grav putea deduce că armata de jurnalişti se va întreba de ce nu apare Piţurcă la întâlnire şi, normal, aflarea răspunsului va crea un succes de public al acţiunii deneaiştilor egal cu marea lor dorinţă de expunere. Şi atunci nu este cazul să tragem concluzia că instituţia îşi invită partenerii de dialog pe terenul “agresivităţii verbale” şi al “discursului public insinuant”?
