Despre câte feluri de interes național vorbim în Uniunea Europeană?

Nici nu a apucat să se usuce bine tușul pe documentele care pecetluiesc votul de astă seară din comisia de control financiar a Parlamentului European(CONT), că trompetiștii de serviciu s-au și repezit să clameze: „Victorie uriașă pentru Laura Kovesi!” Fiind vorba,firește, de cele 12 voturi pe care Slujirea le-a obținut în cursa pentru căpătarea caftanului de procuror șef al Parchetului European. Știu și eu că votul CONTI nu… prea contează, fiindcă numai azi urmează să se pronunțe comisia LIBE, care este comisia decidentă, după care, foarte probabil, vor urma negocieri strânse pentru o soluție definitivă. Negocieri al căror câștigător unii observatori, mai optimiști din fire, în dau pe francezul Jean Francois Bonhert, în vreme ce alții, mai prudenți, așa cum este Sorina Iosub, colega noastră aflată la fața locului, foarte bine conectată la realitățile și, mai ales, la dedesubturile organismelor comunitare, înclină să creadă că șansele sunt cam fifty-fifty. Adică jumătate pentru candidatul francez și jumătate pentru Laura Kovesi.

 Am ezitat, mărturisesc, să folosesc pentru Slujirea formula „candidata României”, știut fiind faptul că, în COREPER, reprezentantul României nu a votat-o pe multilateral medaliata fostă șefă a DNA. Motiv pentru care Ludovic Orban, redutabilul mandolinist electoral al președintelui în exercițiu al României, și-a ieșit groaznic din sărite și a cerut ca ambasadoarei Luminița Odobescu să i se retragă cetățenia română, la pachet cu demisiile lui Teodor Meleșcanu și a lui George Ciamba. Motivul invocat- „înaltă trădare de țară”- revenind, mai direct sau mai discret, într-o sumedenie de mesaje furibunde care acuzau Guvernul că, nesusținând-o pe Slujirea, s-a dat cu piciorul unei uriașe șanse de afirmare a României pe plan european și poate chiar transcontinental! Acuzație căreia i s-a dat un răspuns, foarte pertinent, precizându-se că, tocmai prin abuzurile în cascadă ale procurorilor DNA, sub comanda Laurei Kovesi, s-au adus extrem de grave prejudicii în primul rând mediului economic din țara noastră și, prin aceasta, interesului național.

  Dar dacă citim cu atenția știrile despre votul de astă seară din CONT vom constata că tot cu o astfel de situație ne confruntăm și de această dată. Mă refer la faptul că scorul favorabil Laurei Kovesi a fost posibil prin votul Germaniei, care a preferat-o pe recent destituita șefă a DNA în defavoarea nu numai a candidatului francez, ci în primul rând, a propriului candidat! Situație în care nu pot să îmi ascund profunda nedumerire. Punând chiar și o întrebarea: oare, în acest caz, nu se poate vorbi tot despre o trădare a interesului național? Interesul național al Germaniei, firește.

 Depinde, însă, din ce perspectivă discutăm subiectul. Fiindcă, dacă luăm în calcul substanțialele idei avansate aseară în dezbaterea moderată de Mihai Gâdea, înțelegem mai bine faptul că, în configurarea interesului național al Germaniei, un loc distinct, prioritar îl ocupă scenariul unei Uniuni Europene cu două sau mai multe viteze. Scenariu căruia i se asociază Franța, așa încât sintagma „condominium franco-german” (pe care a lansat-o cu aproape 15 ani în urmă Vladimir Bukovski într-o foarte subiectivă analiză a construcției europene) revine în actualitate și se verifică prin jocurile și combinațiile cu care se operează în structurile instituționale ale Uniuni Europene. O Uniune Europeană aflată, acum, într-un profund impas, din care sperăm și noi să iasă după alegerile din mai care vor da un nou Parlament European și, mai departe, o nouă Comisie Europeană.

 Revenind la acel scenariu al unei anumite Uniuni Europene, aceea cu două sau mai multe viteze, trebuie să spunem foarte apăsat că este vorba despre o uniune profund discriminatorie, în care România se va afla pe o orbită foarte depărtată de centrul de putere și numai în situația  de simplu executant al unor decizii prestabilite. În aceeași ordine de idei înscriindu-se și scenariul condiționării accesului la fonduri europene de o așa-numită ,,respectare/încălcare a normelor statului de drept’’- foarte drag PPE-iștilor și aliaților lor-, care are drept criteriu supra-solicitata „independență a justiției”. „Independență a justiției” pe care, susțin promotorii acestei grile procustiene, o întruchipează Laura Kovesi.

Începe, atunci, să ne fie din ce în ce mai clar programul de acțiune al viitorului Parchet European, care ar urma să se ocupe în mod cu totul și cu totul deosebit de depistarea și cercetarea fraudelor din fonduri europene. Fraude care, bineînțeles, reprezintă tot o formă de corupție. Și încă ce mai corupție?! Prestație despre care șugubățul Mircea Badea s-a exprimat într-un chip foarte inspirat atunci când ne-a anunțat că urmează să vedem ,,cum procurărește europenește Laura Kovesi’’ ...

  Recunoscute fiind (contra)performanțele în materie pe care le are la activ Laura Kovesi să nu ne fie de mirare dacă, în niște foarte anumite abordări, această persoană reprezintă omul potrivit la locul potrivit. Procurorul care să execute, la ordin, orice stat sau persoană publică având comportament de recalcitrant  față de comanda centrului unic de putere al comunității.  Ceea ce explică și totala opacitate a decidenților sus-menționatei comisii a Parlamentului European la foarte argumentatele întrebări puse candidatei Laura Kovesi de către europarlamentarii români Maria Grapini și Cătălin Ivan, cât și la simulacrele  jalnice de răspunsuri primite de la abrașa candidată..

 Cât privește inevitabilele contestări pe care le vor genera metodele și tehnicile de luptă anticorupție și care, cu siguranță, o vor angaja direct pe Laura Kovesi, în calitatea sa de șefă a Parchetului European, fiți convinși că în primul rând acestea au fost luate în calcul. Motiv pentru care înțelegem de ce nici Germania și nici Franța nu au interesul să își expună magistrații lor unor asemenea prejudicii morale și profesionale, lăsând această foarte urâtă sarcină unui cadru de nădejde. Cadru de nădejde creat, exersat și promovat anume pentru treaba asta, așa cum este, prin  excelență, Laurei Kovesi. O excelență eminamente negativă desigur, dar asta nici numai contează atâta vreme cât operează- și este musai să opereze!-numai și numai anumite interese, naționale sau, după caz, transnaționale!...

  Deocamdată, toate acestea nu sunt decât niște supoziții, mai mult sau mai puțin rezonabile, pe care se speră că ar urma să le infirme votul decisiv al comisiei LIBE și, apoi, negocierile, eminamente politice, pentru desemnarea șefului Parchetului European. Ceea ce, însă, face pe deplin justificată întrebarea:despre câte feluri de interes național vorbim în Uniunea Europeană?