Despre criză şi crize

DA. Este criză. Economică. Financiară. În toată lumea. Era imposibil să nu afecteze. Corect. Guvernul a făcut greşeli. Toată clasa politică a făcut greşeli. Mediul de afa­ceri a făcut greşeli. Am ajuns în situaţia de faţă. Bun.

Dar despre criza morală şi de mentalităţi văd că nu prea vorbeşte nimeni. Despre greşelile grave ale modului nostru de a concepe lumea, de a acţiona, a lua decizii corecte, de a ne organiza viaţa în mod coerent şi eficient - despre asta se tace.

S-a estimat corect că în România economia subterană - "piaţa neagră", evaziunea fiscală, şpaga, mita, valoarea financiară a corupţiei sistemice - re­pre­zintă peste 40% din total. În agricul­tu­ră sare de 50%. Nici nu are rost să dăm cifre concrete, în miliarde de euro - acest procent spune totul. Când un măr este între 40% şi 50% stricat, îl aru­nci direct. Sau încerci să îndepărtezi chirurgical partea putredă şi să vezi da­că ce a rămas mai poate fi folosit la ceva.

După cum ştim, legea îi pedepseşte just şi pe cel care ia mită, şi pe cel care oferă mită, în mod egal. Eu vin şi întreb: câte milioane de români CONSIMT SĂ PARTICIPE LA ECONOMIA SUBTERANĂ, DE S-A AJUNS LA ACEST PROCENT? Câţi consimt la evaziunea fiscală, sub o formă sau alta? Cred că una dintre cele mai frecvente propoziţii pe care le-am auzit - "off the record" - din 1989 încoace a fost "De ce să dau la stat?". Păi, uite de ce trebuia să daţi la stat: ca să nu se ajungă la situaţia de azi şi la acest procent al ponderii economiei subterane. Se va spune că totuşi unii - şi nu puţini - au ales de la început (sau măcar după o vreme) să facă afaceri corect. Irelevant. Pentru că ei nu s-au constituit într-un exemplu pozitiv pentru restul, nu au devenit majoritari, nu au iniţiat un curent civic, au rămas excepţii. Iar excepţiile, se ştie, nu fac decât să confirme regula.

Bun, mai departe. O să se dea vina pe "marii corupţi", afaceriştii-politicieni veroşi, care au învăţat poporul la rele, care ne-au alterat obiceiurile. Da, ei au avut această influenţă asupra multor români, dar nu ar fi reuşit să genera­lizeze "legea corupţiei" fără ajutorul altor multe milioane de români. Drept pentru care vă spun azi: românii "îi fac" pe români.

Şi atunci vin şi întreb: cine iese azi în stradă? Cine protestează faţă de măsurile de austeritate? Câţi dintre cei care ies şi vor mai ieşi să demonstreze au dreptul "de a arunca primii cu piatra"?

De ce îl înjurăm numai pe omul de afaceri X sau pe politicianul Y şi nu-l "dăm în gât" şi pe vecinul de la 3 care face exact aceleaşi lucruri? Pe colegii de serviciu, şefii, prietenii, rudele, cu­noştinţele despre care ştim că fac eva­ziu­­ne fiscală? De ce mai acceptăm şi noi uneori - chiar şi cu un sentiment de vinovăţie - "să trecem pe roşu" neob­ser­vaţi? Să băgăm micile mizerii sub preş?

Pentru că viaţa este grea şi trebuie să supravieţuim cumva? Dar nu avem şi noi, oare, o mare parte de vină pentru halul în care am ajuns? Sincer, dacă fa­cem un bilanţ onest, cum stăm? Avem "CV"-ul curat ca lacrima? N-am "ciu­pit" niciodată nimic, de nicăieri? N-am "îmblânzit" vreodată vreun poliţist să nu ne ia carnetul? N-am acceptat cumva vreodată "bani negri", fără taxe, aşa, că "o dată merge, nu se pune"?

Cei "murdari" - de la primul amărât până la cel mai mare politician-afa­ce­rist - au făcut ceea ce ştiu mai bine: să calce pe cadavre, fără să le pese de concetăţeni, pentru că acest popor suferă printre altele de lipsă de solidaritate. Cei curaţi au tăcut, au consimţit, au fost laşi, şi-au "văzut de treabă" sau, la fel de rău, atunci când le-a ajuns cuţitul la os, s-au "convertit".