x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Despre obsesia Jurnalul National

Despre obsesia Jurnalul National

de Marius Tucă    |    09 Apr 2004   •   00:00

La inceputul anului le promiteam celor care citeau atunci Jurnalul National un alt fel de ziar. Numarul celor care citesc astazi Jurnalul National este de zece ori mai mare.



Cand am plecat la drum dupa Anul Nou ne-am propus sa devenim numarul unu, sa facem cel mai bun ziar din Romania. Dar cu toate astea trebuie sa recunoastem cu sinceritate ca nu ne-am gandit nici o clipa ca vom ajunge unde am ajuns astazi. In spatele acestei performante se afla eforturile nebune, de multe ori duse dincolo de limita, ale unei redactii care n-a avut zile libere, o redactie ai carei oameni au muncit cate 14-16 ore pe zi, fara intrerupere. S-a lucrat intr-un ritm infernal, pentru noi fiecare editie reprezentand o editie speciala, de fapt fiecare aparitie a ziarului. A fost, daca vreti, o lupta, inainte de orice, cu noi insine, dar si o batalie permanenta cu timpul totodata. Nu spun vorbe mari, dar a contat fiecare zi, fiecare ceas, fiecare secunda. Si-n secunda libera pe care am fi putut s-o avem am ars pana la capat. A contat enorm echipa, a contat si mai mult imaginatia noastra, risipa de talent si idei, dar a contat cel mai mult starea de-a dreptul extraordinara, providentiala, pe care noi, cei de la Jurnalul National, am avut-o in tot acest timp. Stare pe care o avem si astazi, o stare care ne-a facut sa nu mai avem familie, casa, masa! In toata aceasta perioada pentru noi, in viata noastra, Jurnalul National a insemnat aproape totul. Obsesia noastra s-a transformat destul de repede intr-un vis frumos pe care-l implinim in fiecare zi pentru dumneavoastra dar, de ce sa nu recunoastem, si pentru noi si orgoliul nostru profesional. Poate ca n-o sa credeti, dar pana acum n-am avut timp sa ne bucuram pentru ceea ce am facut. Si nici nu cred ca o sa avem de-aici inainte. Poate doar in somn, intre doua vise, ati ghicit, tot cu sau despre Jurnalul National. Cred ca cel mai bine ar fi ca in aceste zile in care sarbatorim Invierea Domnului sa ramanem cu noi insine si sa ne bucuram deopotriva pentru sarbatoarea crestineasca si pentru ceea ce am facut, pentru rezultatele unei nebunii frumoase din care nu mai putem sa iesim. Va multumim ca ne-ati dat-o! Un Pasti fericit!

×
Subiecte în articol: editorial