Despre venitul de bază universal, între Karl Marx și Milton Friedman

de Daniel Apostol | 19 Iun 2023 • 05:45

Într-o lucrare scrisă în 1875 („Critica Programului de la Gotha”), Karl Marx definea cele două faze ale societății comuniste, faza socialistă şi faza comunistă propriu-zisă. În prima fază principiul repartiţiei ar fi fost „de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după muncă“.

Dar sintagma păstrată mai bine în memoria colectivă e cea care definește societatea comunistă - utopică, de altfel: faza a doua, când munca nu ar mai fi un mijloc de întreţinere, dar în același timp când nivelul înalt al productivităţii muncii ar duce la un „belşug de produse”, societatea s-ar guverna după principiul „de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi”. Seducătorul slogan pare a prinde din nou teren, nu neapărat în forma lansată de Marx, și nicidecum ca miez al vreunui nou curent comunist. Însă o reinterpretare mascată a definiției marxiste o regăsim în polemicile greu de stins legate de conceptul venitului de bază universal.

Prin venitul de bază universal, cunoscut și sub numele de venit minim garantat, statul ar aplica o politică de asistență socială menită să asigure fiecărui cetățean un transfer regulat și necondiționat de numerar. În teorie, acest stipendiu guvernamental ar oferi un nivel de bază de securitate economică și ar atenua sărăcia prin garantarea unui venit minim pentru toți indivizii, indiferent de statutul lor de muncă sau de nivelul de venit. Fiecare persoană ar primi astfel o sumă fixă de bani în mod regulat, indiferent dacă este angajată, șomeră sau nu poate lucra din diverse circumstanțe. Subvenția ar acoperi nevoile de bază precum hrana, locuința, asistența medicală și educația.

Susținătorii venitului de bază universal - și nu sunt deloc puțini - argumentează că astfel se diminuează inegalitatea veniturilor și se poate reduce sărăcia. Totodată, această plată garantată ar oferi o plasă de siguranță în fața progreselor tehnologice și a automatizării care generează perturbări majore în piața muncii. Ei cred că un venit minim garantat va da fiecărui om puterea de a face alegeri în ceea ce privește munca, educația și bunăstarea sa, fără presiunea constantă a instabilității economice.

Pe de altă parte, criticii își exprimă îngrijorarea cu privire la costul potențial al acestuia: implementarea unui astfel de program pe scară largă necesită resurse financiare semnificative. Potrivit oponenților săi, venitul minim garantat poate descuraja munca și poate duce la o scădere a productivității dacă indivizii renunță la piața muncii.

Conceptul a câștigat o atenție semnificativă și a stârnit dezbateri în diferite țări din întreaga lume, pe măsură ce societățile explorează modalități de a aborda inegalitatea economică și de a se adapta la accelerata schimbare din piețele forței de muncă. Germania, Finlanda și - mai recent chiar - Regatul Unit derulează programe-pilot pe perioade determinate de timp în care sunt realizate mai multe cercetări asupra modului în care venitul universal de bază are impact asupra vieților cetățenilor și asupra stabilității financiare a lor, dar și a bugetului public.

Întrebarea fierbinte rămâne „cine plătește pentru venitul de bază universal?” și continuă să genereze polemici cu privire la echitatea acestui sistem: pe de o parte este văzută a fi o politică ce promovează justiția socială și egalitatea, oferind un nivel de bază de venit tuturor cetățenilor, indiferent de mediul sau circumstanțele lor; totodată este o modalitate de a redistribui bogăția și de a se asigura că toată lumea beneficiază de resursele și oportunitățile unei societăți. Venitul de bază universal - susțin avocații săi - poate contribui astfel la o societate mai echitabilă. Dar criticii acuză simplu și cu vădită ironie: într-un stat care acordă venitul de bază universal, proștii muncesc, „deștepți” primesc.

Sărăcia rămâne o realitate dureroasă, iar combaterea ei nu a găsit încă o soluție universală. Cu polemici în plină desfășurare, o concluzie cu privire la venitul de bază universal e greu de întrevăzut. Însă, în contrapondere la maxima marxistă citată în introducere, consemnez aici moștenirea spirituală lăsată nouă de influentul economist Milton Friedman (laureat Nobel pentru Economie în 1976, autor al lucrării Capitalism și libertate), care credea cu tărie că progresul se face prin oameni și nu prin stat (și implicit nici prin subvențiile/intervențiile sale): „Piața liberă - și nu statul - asigură protecția drepturilor individuale și standarde de calitate, oferind un nivel extraordinar de prosperitate”.

Citește pe Antena3.ro