Claudio Ranieri, antrenor sub comanda căruia au evoluat fotbalişti români de toată isprava, antrenor care a avut astfel prilejul de a-şi forma o impresie nu tocmai rea despre ceea ce se mai juca pe la noi cu ceva ani în urmă, părea destul de liniştit înaintea meciului pe care echipa sa, AS Roma, urma să îl joace în compania clujenilor de la CFR.
Ranieri considera că într-o normalitate netulburată de cine ştie ce situaţii neprevăzute, într-o normalitate netulburată de vreo surpriză nebună, italienii n-au cum să nu debuteze în Liga Campionilor cu o victorie. Diferenţa de clasă dintre campionatul italian şi cel românesc acoperă raţional argumentarea unei asemenea declaraţii. Şi, în consecinţă, orice bâzdâc al replicii orgolioase n-ar fi decât stupid. Orice tentativă de a ne repezi la Ranieri ca la un duşman al poporului, de a ne repezi la el precum curca-n crăci ne-ar caracteriza destul de întunecat. De aceea nu suntem bântuiţi de umbrele vreunui reproş. Dimpotrivă! Considerăm că spusele lui Ranieri, oricât de tăioase ar fi ele, au darul de a ne trezi la realitate. Au darul de a ne face să căutăm răspunsul unei întrebări dureroase. Unde ne aflăm noi pe harta fotbalului de-ndată ce Ranieri îşi poate permite să afirme fără a deveni în vreun fel culpabil: "Dacă Clujul ne va surprinde, suntem cei mai proşti?".
Să înţelegem că singura şansă care mai poate apropia echipele româneşti de victorii convingătoare prin Europa ar fi aceea de a-i surprinde pe cei mai proşti? Nu cunosc rezultatul meciului AS Roma - CFR Cluj. Scriu înainte ca acest meci să se fi disputat. Dar oricare va fi să fie rezultatul respectivei confruntări, trebuie să recunoaştem că adevăratul răspuns la ultima noastră întrebare este unul afirmativ. Fotbalul românesc se află într-o continuă degradare din momentul în care a intrat, prin cluburile sale, în proprietatea unor troglodiţi fără cusur. Iar această pacoste se difuzează prin capilarele ierarhice în întregul organism al fotbalului, generând starea de metastază.
Competiţiile fotbalului nostru nu mai au capacitatea de a ierarhiza valorile. Negustoria de tarabă lucrează cu mare obrăznicie în fabricarea topurilor mincinoase. Meseriaşii fotbalului sunt batjocoriţi într-un mare fel. Şi mulţi dintre aceştia au acceptat batjocura de foame. Au acceptat-o ca singură variantă a supravieţuirii. Alţii, puţini la număr, au plecat capul, doar pentru că astfel au fructificat singura posibilitate de a se mai menţine pe orbită. Iar despre neînclinaţi, ce să mai zicem. Păsări rare şi pe cale de dispariţie. Locul lor este ocupat într-o mare frenezie de impostori slugarnici. De tot felul de ciorditori ai notorietăţii slinoase. Privite cu atenţie, mişcările care au tulburat în ultimul timp fotbalul românesc reprezintă, în fapt, un diagnostic îngrijorător al pacientului. Un diagnostic care nu poate fi tratat decât în regim de urgenţă.
Fiindcă mitocăniile pe care jucătorii sunt nevoiţi să le suporte pentru a-şi putea practica meseria devin insuportabile. De neacceptat sunt şi umilinţele la care sunt supuşi antrenori atunci când, neavând încotro, răspund afirmativ ofertei vreunui patron. Şi, peste toate astea, cel mai greţos spectacol îl reprezintă licitarea la mare preţ a unor preşedinţi de club care nu se fac remarcaţi decât prin abilităţile lor de a gestiona viciile competiţiei.