Dihonia băsistă virusează USL

Despre imaginea jalnică, penibilă, a lui Traian Băsescu ascultat aproape numai de sluguţele sale din PDL, vom mai vorbi. Am asistat la încă o lecţie ternă, durând 25 de minute, în care preşedintele  a jignit un  auditoriu socotit probabil neinformat explicându-i care-i locul României în lume. Şi mai ales a dictat pe puncte ce au de făcut Parlamentul şi Guvernul. Apropo de sala rarefiată, să remarcăm isteria pe care a iscat-o luni calmul cu care PNL a anunţat că nu asistă la recitalul unui preşedinte considerat, în urma unui vot popular covârşitor, drept ilegitim şi care nu mai are de mult nimic bun de spus unei naţiuni pe care, de peste opt ani, o tot înşală. Până şi în corul probăsist a au fost stridenţe, de genul celei cu clăbuci lansate de un invitat permanent la RTV, postul acela cotrocenist până în măduva oaselor, patronat de un personaj ajuns senator printr-un ciudat capriciu al preşedintelui pesedist Victor Ponta. "Cum îşi permit nişte puşcăriabili să facă legi, dar să nu vină să-l asculte pe preşedinte?!", a ricanat respectivul. Aşa o fi, sunt prin Parlament figuri controversate, dar era bine să-şi asume nominalizarea lori, nu să arunce vorba ca Băsescu, din uşa garajului. Ca să folosesc însă aceeaşi găselniţă lexicală, un "puşcăriabil" perfect, cu grele dosare deocamdate blocate, e însuşi prezidentul... Aşa că "avocatul" său mai bine tăcea şi rămânea filosof. Altceva, însă, e mult mai important.

O serie de semnale cu greu cu disimulate atestă că în USL sunt nişte fricţiuni care put a influenţă cotrocenistă. A dihonie semănată de laboratoarele din vârful Dealului, de acolo unde asta a făcut tot timpul Băsescu, semănatul dezbinării în toate mediile politice şi sociale, spre a-şi menţine el însuşi puterea personală. Divide et impera e singura filosofie, singurul mod în care s-a exercitat dintotdeauna, împingându-l spre perfecţiune. Să facem, însă, un scurt recurs la memorie. USL a venit la putere nu prin propriile angajamente de a reface o ţară distrusă de Băsescu şi camarila lui. Protestele de stradă de anul trecut nu au avut ca slogan "Să vină USL!" Nici "Trăiască PSD!" sau "Sus PNL!". Ci simplu, clar şi la obiect, "Jos Băsescu, jos PDL!" (mai mult, o vreme s-au auzit chiar şi scandări nu tocmai măgulitoare la adresa USL: "Aceeaşi..."). Exerciţiile electorale din 2012 s-au derulat, mai ales alegerile locale şi referendumul de demitere, sub acest imperativ al populaţiei. Abia la alegerile parlamentare din decembrie, paralel cu înverşunarea contra regimului băsist, electoratul s-a alăturat clar USL, dându-i o putere categorică şi bizuindu-se pe această construcţie, capabilă, dacă rămâne unită şi solidă, să resusciteze ţara.

Or, se pare că unii lideri ai formaţiunii au uitat cam repede acest lucru. PSD se supune unui pact de neagresiune semnat anapoda de Ponta şi pe care Băsescu îl calcă zilnic în picioare, atacând cu toate mijloacele Guvernul. Între  Victor Ponta şi Crin Antonescu au început să apară tachinări aşa, ca între iubiţi. Dar de la tacinări se ajunge lesne la lovituri la gleznă şi la păruieli, chiar la despărţire: exact ce urmăreşte Băsescu. PDL trimite chemări otrăvite către PNL, iar Crin Antonescu, oricât ar nega, nu poate fi încântat de zvonurile şi ipotezele susţinerii de către un PSD (care şi+a văzut sacii, pardon, prim-ministeriatul, în căruţă) a altui candidat la prezidenţiale, decât cel convenit în cadrul USL. Ş.a.m.d.

Sunt jocuri politice riscante, iar liderii USL nu-mi lasă certitudinea că sunt convinşi că  populaţia, exasperată de băsism, a votat, pentru actuala legislatură, doar un USL unitar. Iar nu nişte partide care-şi zâmbesc subţire, gata să mârâie unul la altul.