Din nou despre buget si deficitele externe

Memorandum-ul cu FMI este inca obiect de discutie intre Guvern, BNR si expertii institutiei financiare internationale; o tema principala este relatia intre deficitul bugetar, dezinflatia si deficitele externe. Dialogul cu FMI priveste o situatie oarecum inedita: desi deficitele externe cresc, se manifesta o presiune constanta de apreciere a leului. De aici exhortatia de a diminua deficitul bugetului consolidat.

Ca un deficit bugetar diminuat ajuta dezinflatia si limitarea deficitelor externe este de necontestat. Pe de alta parte, a miza excesiv pe buget in atingerea mai multor obiective nu este intelept. In 2004 circa 85% din deficitul de cont curent s-a realizat in sectorul neguvernamental; a folosi deci bugetul public in vederea scaderii deficitului de cont curent are eficacitate limitata.

Se poate, gandi insa si asa: de ce sa nu se realizeze deficit zero, sau surplusuri ale bugetului, care ar limita deficitele externe in mod nu neglijabil. Dar un astfel de rationament ridica semne de intrebare in contextul romanesc.

Comprimarea excesiva a cheltuielilor publice afecteaza atat productia de bunuri publice cat si pe cea a sectorului privat. Nu mai vorbesc de nevoia de a cofinanta fondurile de preaderare, de a aplica angajamente izvorate din Acquis-ul comunitar, etc.

In plus, in conditiile unor piete financiare interne tot mai libere si cu deschiderea contului de capital un buget mai strans nu poate limita semnificativ expansiunea sectorului neguvernamental; sectorul privat dispune usor de finantari interne si/sau externe. Aici actioneaza si scaderea dobanzilor la lei. Aduc in discutie o lectie asiatica. Criza financiara din Asia de Sud-Est (in deceniul trecut) a fost provocata de supraindatorarea sectorului privat in conditiile unor cursuri de schimb fixe si ca o consecinta a liberalizarii premature a pietelor financiare locale. In acele tari inflatia era scazuta si bugetele publice echilibrate. Cand fondurile speculative au inceput sa fuga, FMI a recomandat deprecieri (flotari libere) ale monedelor locale impreuna cu bugete extrem de austere (surplusuri) si dobanzi ridicate. Dar surplusurile bugetare au accentuat caderea productiei. Morala: cand formulezi o politica este bine sa identifici cauza derapajelor si sa folosesti instrumentele mai eficace.

Si in Romania deficitele externe au crescut in ultimii ani, in timp ce liberalizarea contului de capital a devansat progresia stabilizarii macroeconomice. Se manifesta o presiune constanta de apreciere a leului datorita unor intrari de capital mari atrase de dobanzi ridicate si preturile scazute ale multor active. In ultimii ani, finantele publice s-au consolidat, in pofida faptului ca avem inca deficite cvasifiscale importante; tendinta unor executii bugetere cu deficite tot mai mici este vizibila. Aceasta a si ajutat dezinflatia. Datoria publica si cea public garantata nu sunt mari, iar stocul de indatorare privata, desi creste, nu o face exploziv. Asa fiind datele, a marsa prea mult pe buget in incercarea de a limita deficitele externe devine contraproductiv; riscam sa trecem de la situatia de supraimpovararare a politicii monetare la una de supraimpovarare a politicii bugetare.

Chiar admitand constrangeri ce decurg din angajamentele fata de UE (liberalizarea deplina a contului de capital la intrarea in Uniune), ne indreptam catre o configurare suboptimala a politicii macroeconomice: un buget tot mai strans (incapabil sa finanteze sectoare-cheie si sa satisfaca cerinte ale implementarii obligatiilor fata de UE), cu o politica monetara tot mai laxa in ceea ce priveste creditul in lei (din dorinta de a descuraja capitalul speculativ) si o apreciere a leului care favorizeaza cresterea deficitelor externe si erodeaza din incasarile bugetare.

Avem nevoie de un deficit bugetar mai mic decat cel de anul trecut si este bine sa fim precauti fata de deficitele externe. Dar este indoielnic ca putem lupta eficace contra deficitelor externe prin aducerea tintei de deficit bugetar spre zero. Deficitele externe vor creste daca nu se vor gasi modalitati de a limita expansiunea creditului sectorului neguvernamental. Discutiile cu FMI se cuvine sa tina cont de aceasta situatie, sa evite impovararea excesiva a bugetului public.

PS. O tinta de deficit bugetar fortata spre zero nu mi se pare adecvata. Dar daca executia bugetara efectiva va dovedi incasari mai mari decat cele scontate cu atat mai bine; ele vor fi utile pentru a face fata presiunilor asupra bugetului public.