Din sala de judecata

Pana de curand, langa usa de la intrarea in modernul si impunatorul Palat de Justitie din Slatina trona o ditamai placa de recunostinta pentru fosta ministresa Rodica Stanoiu, cu sprijinul careia, cica, a fost ctitorit sediul instantei oltene. N-am inteles de ce era nevoie ca pe zidurile tribunalului sa fie scrijelite niste linguseli inutile, de vreme ce ministrul Justitiei n-a platit vreun sfant din propriul buzunar si nici n-a facut altceva decat prevedea fisa postului. Simtind ca placa stanoista nu da bine la reforma macoveista, inamovibilii juveti, aceiasi care pusesera in piroane, la vedere, omagiul pesedist, au coborat-o de pe perete si au aruncat-o in magazia cu edecuri. Nu departe, desigur, caci politica e schimbatoare in Romania si ce este azi Opozitie maine s-ar putea sa fie Putere. Iar cu stapanii nu se cade sa te pui rau, chiar daca esti presedinte de tribunal! Jalnica proba de slugarnicie si de oportunism indecent pentru slujitorii Legii, de la care societatea asteapta impartialitate si echitabilitate, verticalitate si demnitate. Cam asta e, din pacate, independenta Justitiei pe plaiurile coveilor violatori ai linistii publice si ai bunei-cuviinte.

* * *

Inculpatii din boxa sunt arestati de vreo 12 luni si incarcerarea prelunga i-a inrait. Recluziunea le-a imputinat limpezimea mintii si le-a ulcerat dorul de darurile libertatii. Sentimentul de revolta in fata nedreptei masuri preventive le-a salbaticit pornirile. Arestatii se uita lung peste imprejmuirea ce-i desparte de sala, la rudele venite sa le panseze psihicul subrezit si asteapta de la ei un licar de speranta. O incordare apasatoare si tepoasa a instapanit incaperea. Avocatii, galagiosi si ingrijorati de soarta clientilor incatusati, sar in picioare ori de cate ori presedintele consemneaza altfel declaratiile martorilor, se opun vehement intrebarilor stanjenitoare, taxeaza orice abdicare a completului de judecata de la regulile procesului, straduindu-se din rasputeri sa tina in echilibru balanta Justitiei. Doar judecatorul "de pe locul doi" este suspect din senin la drama ce se consuma in preajma lui sacrosancta. Individul a atipit, toropit de caldura soarelui molcom de sfarsit de vara, si acum doarme de-a binelea. Nu prea adanc, caci tresare cand procurorul impinge scaunul si se ridica sa depuna la dosar un inscris. Somnorosul facator de dreptate deschide ochii tulburi si, dupa ce priveste nedumerit imprejur, adoarme la loc, rapus de istovitoarea misie. Omul acesta, impovarat de greutatea robei pe care o poarta, iata, din greseala, la sfarsitul unei cercetari judecatoresti desfasurate in prezenta sa somnambulica, va hotari asupra vinovatiei sau nevinovatiei semenilor prezumati inocenti. Prezumati de Codul de procedura penala, pentru ca in mintea lui ostenita de atata rutina nu mai e nevoie de judecata. El si altii ca el au jurat sa apere drepturile si libertatile cetatenilor si sa respecte Legea, pititi in dosul crucii, ce le acopera pleoapele cazute intr-un somn fara oprelisti.

* * *

Audierea martorilor dureaza, se prelungeste in noapte. Dupa fiecare depozitie, judecatorii se retrag pentru a-si improspata fortele intr-un birou ferit de privirile celor aflati in sala de judecata. Desi se vorbeste insistent despre principiul egalitatii de arme intre aparare si acuzare, procurorul ii insoteste de fiecare data. Magistratii se retrag, nevazuti si nepasatori la suspiciunile asistentei. Avocatii raman dincolo de "tarcul" ce anuleaza "egalitatea de arme", din care procurorul se infrupta inca ilicit, cu complicitatea judecatorului, speriat ca cei doi ar putea pleda de la aceeasi masa. Asa, stand in apropierea judecatorului si ocupand acelasi spatiu, inaccesibil insa avocatului, procurorul pare o prelungire a completului de judecata, si nicidecum contragreutatea asezata in celalalt taler al balantei de care depinde destinul judiciar al cetateanului.

* * *

In inima Olteniei, intr-o sala de judecata, judecatorul ii tutuieste de zor pe justitiabilii care se perinda prin fata sa cu pricinile lor felurite. Ii dojeneste parinteste, in perfectul simplu al limbajului zonei: "Vino ici-sa!", "Unde fusesi?" sau "Cum vrei sa umblam la hotarare?". Omul in roba e grabit, n-are rabdare sa asculte si nici nu-l intereseaza. Pare un zilier preocupat sa-si termine cat mai grabnic corvoada si sa-si vada de treburile serioase ce-i ocupa restul programului. Ori are jumatate de norma si nu vrea sa indatoreze statul cu plata orelor suplimentare?! Judecator cu jumatate de norma, ce mai reforma! Se aproprie ora pranzului si sederea in sedinta il irita la culme, il sileste sa-i repeada otova pe avocati, inculpati si martori... De parca din repezeala asta grosolana si indiferenta, cu accente ostentativ-cinice, si-a facut o meserie!