Instalatorul polonez sau constructorul roman, sa zicem, chiar daca ar lucra in Germania, in conditiile costului vietii din Germania, ar urma sa fie platit, in mod legal, nu ca in Germania, ci ca in Polonia sau, respectiv, ca in Romania.
Asa-numita Directiva Bolkenstein - dupa numele initiatorului, unul din fostii membri ai Comisiei de la Bruxelles - este una din expresiile cele mai ilustrative ale incercarii responsabililor "Vechii Europe" de a scoate din criza tarile lor pe seama statelor din estul Europei, pe care aparent cu generozitate le primesc sa fie impreuna in clubul european. Scopul Directivei este si acesta generos: liberalizarea activitatii de servicii in spatiul comunitar.
|
|
Prin aceasta se deschid larg usile tarilor est-europene pentru companiile vest-europene. In schimb, firmelor est-europene nu li se acorda aceeasi sansa. Pasamite, pentru a nu fi blocata liberalizarea de diferite bariere administrative, se introduce o asa-numita "clauza a tarii de origine", in virtutea careia autorizarea si desfasurarea activitatii urmeaza reglementarile din tara de origine si trebuie sa fie conforme doar cu acestea, si nu neaparat cu cele din tara-gazda. Dar, atentie, in acord cu aceasta clauza, ar urma ca si dreptul muncii sa fie cel din tara de origine, printre altele salariul minim si in general nivelul salarizarii. Cu alte cuvinte, instalatorul polonez sau constructorul roman, sa zicem, chiar daca ar lucra in Germania, in conditiile costului vietii din Germania, ar urma sa fie platit, in mod legal, nu ca in Germania, ci ca in Polonia sau, respectiv, ca in Romania. Se spune ca, observandu-se ca ar fi prea de oaie, s-ar fi renuntat ca dreptul muncii sa intre sub incidenta clauzei. O forma a Directivei a trecut deja de comisiile de specialitate ale Parlamentului european, dar nimic explicit nu clarifica pe deplin prevederile in domeniu. Unii pretind, de altfel, ca prevederile referitoare la salarizare s-ar aplica doar firmelor (sa zicem poloneze) care ar castiga contracte in Germania, nu si polonezilor (sa zicem) care ar ajunge individual la munca in Germania.
Un singur lucru este clar deocamdata. Ceea ce s-ar vrea sa apara o liberalizare este mai mult o blocare. O blocare generala a folosirii in Vest a fortei de munca din Est, in cazul in care clauza ii priveste pe indivizi, si o blocare a prezentei pe piata vestica a firmelor din Est, in cazul in care reglementarea se refera doar la persoanele juridice si nu la cele fizice. Practic, nu se stie ce formula va fi adoptata pana la urma. Probabil cea mai rea, pentru ca muncitorimea aristocratizata din Uniunea Europeana se teme, ca dracuâ de tamaie, ca nu cumva instalatorul polonez sau constructorul roman sa le afecteze privilegiile.
A legaliza ceea ce prevede Directiva, indiferent de forma, ar reprezenta o incalcare a tot ce poate fi considerat norme sau reguli ale mult si demagogic trambitatelor valori ale democratiei si economiei de piata. Introducerea de limitari de genul celor mentionate pe articulatia unei liberalizari o goleste complet pe aceasta din urma de continut. Liberalizarea devine o vorba goala. Concurenta este amputata pana la inlocuirea sa cu dictatul administrativ. Daca se va prevedea cu cat se salarizeaza forta de munca, indiferent de conditiile pietei pe care se afla, atunci sa se stabileasca prin lege si rata profitului pe care capitalul sa fie autorizat s-o obtina intr-o tara sau alta pentru a n-o depasi cumva pe cea realizata in tara de origine. Intregul jeg al capitalismului primitiv, vacsuit in europenismul secolului al XXI-lea, este in aceste noi reglementari. Nemaivorbind ca se instituie oficial si legal principiul discriminarii, iar asa-numita "political correctness" - si asa o leorpaiala demagogica pentru catei - este aruncata practic la cos.
Din punctul de vedere al Romaniei, Directiva Bolkenstein este o porcarie fara margini. Dupa ce si-a pus ieftin la dispozitia capitalului vest-european intreaga economie si acesta nu si-a luat decat ceea ce n-a vrut, Romania n-ar putea considera decat ca o incalificabila ingratitudine tratamentul ce ar rezulta din aplicarea reglementarilor Directivei. Aproape inutil de subliniat ca libera circulatie a persoanelor si a fortei de munca - fara clauze de genul celor din Directiva Bolkenstein - reprezinta, in actuala faza a lucrurilor din punct de vedere economic, practic singurul
teren de pe care Romania poate sa traga un avantaj prin aderarea la Uniunea Europeana. In lipsa acestui avantaj, aderarea insasi nu mai are vreun rost pentru Romania, daca din aceasta Romania se alege doar cu obligatii si costuri si cu nici un drept sau beneficiu.