Discuţii despre vreme

Sunt cele mai plicticoase si mai politicoase discutii dintre oameni, ascund, de atatea ori, nevoia de a schimba subiectul sau de a fugi de intrebari incomode, deghizeaza, in cel mai comun mod, nelinistea de dincolo de cuvinte si de gesturi, si, totusi, chiar daca de multe ori nu inseamna nimic, discutiile despre vreme, despre canicula si codul de furtuni, despre grindina si perioada marilor zapezi, ne insotesc la fiecare pas si la fiecare gand, ne vin in minte aproape in fiecare dupa-amiaza, cand ne desparte cel putin o strada de cei mai dragi dintre interlocutori, despre care nu mai stim nimic si am vrea sa stim totul.

'Cum e vremea la tine?'. La mine ploua. Da, e adevarat, in Bucuresti a plouat nebuneste, de parca s-ar fi platit deodata toate datoriile si toate promisiunile, de parca s-ar fi conjugat, fara drept de apel, toate sentimentele si dorurile la acelasi timp verbal, a plouat ca pentru doua generatii, tandru si generos, s-a recompus pe strazi mirosul de asfalt racorit, de oras care nu poate fi invins atat de usor, cei mari si-au inghesuit pasii spre adaposturi, cei mici au scos putin bratele dincolo de acoperisul balconului, ca sa culeaga picuri si sa-i rataceasca in palme, ca-ntr-un joc nobil de-a natura, de-a viata, adolescentii au iesit sa se plimbe, pe furis, ca sa nu ii certe parintii, ca sa nu ii judece nimeni, ca sa nu se raspandeasca zvonurile despre o mare posibila epidemie de gripa, cei mai in varsta au stat cat au putut in case, ascunsi de baltoacele de afara, pe care niciodata nu le vedem la timp, cat sa le ocolim, dar, una peste alta, e important ca ploile au miscat ceva, ne-au mai deschis ochii catre lumea din jur, catre noi insine, catre povestile de care ne pasa cel mai mult si cu care ne insotim fiecare clipire, e important ca ploile ne-au facut sa reactionam, sa ne planuim, macar pentru azi sau pentru maine, agenda asa cum trebuie.

A plouat in Bucuresti, stiu, discutiile despre vreme sunt, de cele mai multe ori, plicticoase si politicoase, reprezinta, probabil, cea mai buna metoda pentru a schimba subiectul, dar nu, acum nu e vorba despre asta, acum subiectul principal e chiar ploaia, cu tot tragismul ei, cu toate nuantele de care se foloseste pentru a fi universala si eterna, de caldura pe care o duce dincolo de picuri si de tunete, ploaia, aceasta frumoase definitie a vietii si a departarilor, ploaia, ca un tratament natural pentru fiecare stare, ca un prospect fara termen de valabilitate, ca un patrat perfect al gandurilor noastre si al tristetii din ochii celor dragi, ploaia, cel mai bun raspuns pentru dor si pentru neliniste, ploaia care ne inchide in casa si ne deschide inima, care nu ne promite nimic si ne da totul pe datorie, pana vara viitoare, pana iarna viitoare, pana oricand si pana niciodata, pana o sa fim destul de luminosi cat sa nu ne mai ascundem de propriile destine, pana o sa pricepem ca e loc pentru toate pe lume, chiar si pentru plicticoasele si politicoasele discutii despre vreme...