Diversiunea stalinista "Tradare si spionaj" merge mai departe (I)

Potrivit legii si asa cum a trancanit in dese rinduri, Daniel Morar n-avea cum sa stie ca seful ierarhic superior procurorului de caz va decide infirmarea deciziei de NUP.

Vineri, 25 iulie 2008, purtătorul de cuvînt al DNA, Livia Săplăcan, a dat citire unui Comunicat prin care instituţia condusă de Daniel Morar anunţa că şeful ierarhic superior a infirmat soluţia de neîncepere a urmăririi penale în cazul aşa-zisului proces de Trădare şi spionaj. Dezvăluiri făcute ulterior de presă au arătat că autorul acestei decizii nu e nimeni altul decît Mircea Zărie, adjunctul procurorului-şef al DNA, cunoscut opiniei publice pentru iuţeala cu care l-a scos pe Traian Băsescu din Dosarul Flota.

Cu zece zile în urmă, la 16 iulie 2008, DNA anunţa tot printr-un Comunicat că procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale pentru luare de mită şi luare de foloase necuvenite în cazul acuzaţiilor din celebrul proces. Tot presa a descoperit că procurorul de caz se numeşte Ileana Adina Mocioacă.

Aşa cum s-au străduit să atenţioneze opinia publică puţinele ziare şi televiziuni rămase independente în România lui Traian Băsescu, decizia de infirmare a fost anunţată de Daniel Morar, şeful DNA, cu vreo cîteva zile înainte de a se produce. Pentru cei care se mai iluzionează că, în România, anchetele şi procesele se desfăşoară cu deplina respectare a normelor statului de drept, antepronunţarea de către şeful DNA ar putea stîrni nedumeriri. Potrivit legii şi aşa cum a trăncănit în dese rînduri, Daniel Morar n-avea cum să ştie că şeful ierarhic superior procurorului de caz va decide infirmarea deciziei de NUP.
Aceiaşi naivi ar putea fi nedumeriţi şi de o altă realitate.

Dosarul privind aspectele de corupţie în cazul Trădare şi spionaj a fost trimis de DIICOT la  DNA la 4 aprilie 2007. Se presupune că procurorul de caz a desfăşurat o anchetă timp de un an şi patru luni. La finele căreia a concluzionat că fapta nu există.

Iată însă că unul din ştabii DNA, adus la şefie de Traian Băsescu personal, reuşeşte să concluzioneze cît ai clipi din ochi, din simpla frunzărire a dosarului, că fapta există, că miniştrii şi consilierii au luat mită. Şi asta în condiţiile în care Daniel Morar nu osteneşte a susţine că procurorul de caz e stăpîn pe munca sa.

Cei cîţiva jurnalişti rămaşi neînregimentaţi lui Traian Băsescu şi partidului său de caşcaval au subliniat deja gravitatea deciziei de infirmare, subliniind că ea adînceşte credinţa în transformarea DNA într-o Poliţie politică a preşedintelui. Proporţiile acestei gravităţi sînt însă mult mai mari dacă vom vedea că nu e vorba de o simplă lovitură dată peste deşte de ştabii îmbuibaţi ai DNA procurorului care a anchetat cazul timp de un an şi patru luni. Pentru aceasta se impune un scurt istoric al afacerii cunoscute sub numele de Trădare şi spionaj.

În istorica zi de 22 noiembrie 2006, opinia noastră publică era bulversată de anunţul DIICOT potrivit căruia s-a dispus începerea urmăririi penale sub acuzaţia de trădare şi spionaj împotriva lui Dorinel Mucea, adjunctul şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizare în Industrie din Ministerul Economiei şi Comerţului, a lui Radu Donciu, consilier al ministrului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, răspunzător de privatizarea agenţilor economici din subordinea ministrului, şi a consultanţilor internaţionali Stamen Stanchev, Michal Susak, Vadim Benyatov, Mustafa Oral şi Călin Mirel Florea.

Potrivit Rechizitorului, împreună cu ministrul Codruţ Şereş, de la Economie şi Comerţ, şi Zsolt Nagy, de la Comunicaţii, respectivii se constituiseră într-un grup care transmisese unor companii străine interesate în privatizări din România date şi documente secrete prin care respectivele companii fuseseră favorizate în procesul de privatizare.
Printre aceste companii se număra şi Enel din Italia.
Afacerea a urmat tipicul tuturor afacerilor care au marcat mandatul lui Traian Băsescu în fruntea ţării.
În paralel cu o sumă de decizii anunţate oficial de DIICOT s-au livrat presei oficiale, pusă în slujba Puterii, informaţii menite a crea un impact mediatic uriaş, dar şi a manipula în chip stalinist opinia publică.

Sub identitatea de fragmente din Rezoluţia DIICOT, înfăţişate de ziarele şi televiziunile Puterii ca obţinute prin mijloace gazetăreşti, dar care, în realitate, erau date tocmai de DIICOT, informaţiile din media conturau o afacere menită a face să zburlească părul omului simplu, încrezător, din naivitate, în basmele la care se dedau autorităţile într-o ţară uitată de Dumnezeu la marginea lumii civilizate.