Dovedirea nevinovăției ca rutină zilnică

Părinții și bunicii noștri ziceau că e imposibil să ieși din casă fără să ți se ceară bani. Dar nu era decât o modalitate de a spune, cu umor, că așa funcționează economia ca element al vieții sociale, prin tranzacții care implică schimburi de bunuri prin intermediar monetar.

Lucrurile s-au schimbat. În cadrul interacțiunilor sociale, ți se cer mai degrabă informații decât bani. Să spui și să dovedești cine ești, în diferite grade de detaliere. Iar scopul pragmatic pare deseori să lipsească. Pare de multe ori doar un ritual social impus, un dans repetitiv prin care să-ți reconfirmi umanitatea și calitatea de cetățean.

Gândiți-vă doar de câte ori vă cere banca să vă reconfirmați principalele "date personale" și vă întreabă și ce nu e cazul ca să vă constituie "profilul" pentru credit. Sau de câte ori trebuie să mergeți cu aceleași acte doveditoare la circa financiară, la Registrul Comerțului, la Poliție sau chiar la administrația asociației de la bloc. Secretul bancar, ca și confidențialitatea vieții persoane, au devenit concepte goale. Pentru a putea funcționa ca ființă socială trebuie să te "autodenunți" în permanență, să-ți reciți identitatea la nesfârșit. Prezint acte, deci exist.

"A deveni înseamnă a fi fost presupus vinovat, după care judecat şi declarat nevinovat. Întrucât această declaraţie nu e un act singular, ci un statut reprodus fără încetare, a deveni înseamnă a fi permanent în curs de achitare de o acuzaţie de vinovăţie", scria, în1995, filosoafa Judith Butler.

Fragmentul redă esența cetățeanului modern și a raporturilor sale cu instituțiile publice sau private: prezumția de vinovăție, adică exact contrariul principiului etic și constituțional despre care se pretinde că stă la baza unei societăți libere. Exact precum K. al lui Kafka din "Procesul", depunem zilnic eforturi și pierdem timp cu scopul unic de a ne redovedi identitatea (și deci nevinovăția și onorabilitatea) în fața unei acuzații implicite și fără conținut.