Dreptul la fericire jurisdictionala

Puscasul marin Cristopher Van Goethem este unul dintre acei americani care au dreptul la fericire. La fericirea jurisdictionala, indeosebi. La o fericire penala insemnand, de fapt, nefericirea altora. Romani, de data asta, dar nefericirea nu are o nationalitate anume.

Pana saptamana trecuta nu intelesesem defel rostul "dreptului la fericire" din Constitutia SUA. Cum sa fie "fericirea" obiect de reglementare constitutionala?, m-am intrebat de atatea ori cu fireasca mirare, fara sa gasesc un raspuns potrivit. Dar, la urma urmei, nici nu cred ca starea mea de uimire confuza sa-i fi tulburat catusi de putin pe mandrii cetateni americani. Ocrotiti de o asemenea norma legala, "yankeii" au alte preocupari si nazuiesc, nerabdatori si expansivi, sa devina unicul stapan planetar. Iar pentru un astfel de vis e nevoie de soldati. Multi, puternici si cinici, nascuti, obligatoriu!, in zodia norocoasa a impunitatilor si imunitatilor de tot felul. Razboaiele nu se castiga cu armate de filozofi si poeti. Iti trebuie indivizi stancosi, cu privirea metalica si sufletul scopit de sentimente. Niste brute in uniforma, va sa zica.

Puscasul marin Cristopher Van Goethem este unul dintre acei americani care au dreptul la fericire. La fericirea jurisdictionala, indeosebi. La o fericire penala insemnand, de fapt, nefericirea altora. Romani, de data asta, dar nefericirea nu are o nationalitate anume. Sau o pozitie geo-strategica. E universala si perpetua. Asadar, uciderea unui om, in afara atributiilor de serviciu, se pedepseste uneori doar cu... mustrare! (Alteori, casapirea in cadrul fisei postului nu se numeste crima, ci patriotism, curaj, vitejie si se recompenseaza cu medalii si onoruri militare. Am spus onoruri, nu onoare!) Asa a decis o curte martiala din Quantico, la sfarsitul "echitabilului proces", ocazie cu care s-a constatat ca chitaristul clujean tocmai coborase din taxi inainte de producerea tragicului accident rutier. In logica juratilor cu trese pe umar, probabil ca Teo Peter s-a ui-tat apoi curios spre intersectia fatala si, vazand izbitura celor doua autoturisme, s-a hotarat sa moara o leaca, intru slava falnicei si intangibilei armate bushiste! "Extras" din Romania in crucea noptii, "in folosul ambelor parti" (sic!!), ucigasul de profesie si-a amintit ca Legea Suprema ii garanteaza nu numai dreptul la fericire, ci si la aparare. Si s-a aparat cu dibacie, pricopsindu-se cu o aspra dojana pentru fals in declaratii si obstructionarea justitiei. A Justitiei americane, bineinteles, ca a noastra e monitorizata la sange de inaltii comisari europeni.

Perdictul a starnit valuri de indignare pe malurile Dambovitei, ceea ce l-a imbiat pe presedinte sa rabufneasca iarasi populist: "Nu voi mai tolera asa ceva, e inadmisibil! E o forma de dispret la adresa poporului roman". (Asta dupa ce, mai devreme, il criticase cu manie pedista pe ministrul liberal Nicolaescu pentru nerespectarea hotararilor judecatoresti!) Prinsi in tanguirea valurilor de emotie lacrimogena, romanii au scos de la naftalina cliseelor nationale fantosa comploturilor straine si a conspiratiei mondiale. Plimbata prin palatele puterii, prin studiourile si paginile ziarelor apartinand grupurilor nelegitime, fantosa a isterizat intreaga suflare bastinasa. O suflare obisnuita pervers cu judecarea proceselor la televizor de completele alcatuite din gazi mediatici, pe baza supozitiilor pritocite in laboratoarele de manipulare. Iar norodul asta ignorant (nu de mana a doua, cum s-au grabit cativa sa-l eticheteze disecand intamplarea din Virginia!) nu-i dispus sa accepte ca hotararea judecatoreasca este rezultatul probelor administrate in regim de legalitate si egalitate de arme intre parti si nu de "naturel" inflamat. (Cazul O.J. Simpson este exemplar in acest sens si nimeni n-a cutezat atunci sa declare ca victima era "second-hand". Si nici despre dispretul suveran al juratilor nu s-a glosat vreun pic.) Tinut secole de-a randul langa soba calduta a sloganurilor patriotarde, cu drobul de sare deasupra capului, romanul s-a deprins ca altcineva sa-i rezolve pasurile. O natie de asistati neputinciosi si nestiutori ai drepturilor cetatenesti. In stramoseasca si vegetala traditie a pasivitatii autohtone, a indiferentei dezolante, Teo Peter Jr a asteptat, aidoma baciului mioritic, implinirea sorocului judiciar. N-a fost singur in lunga si revoltatoarea sa resemnare. I-au tinut de urat chiar autoritatile anemicului nostru stat, preocupate sa-si umileasca propriii contribuabili si sa-i vare mereu sub vremile potrivnice. Cetatean si stat roman, ce mai tandem pierzator! Promisiunile de acum ale Guvernului mafiotizat (Basescu dixit!) suna ca o manea politica, un demers demagogic si tardiv. E mintea de pe urma a romanului, dar, din pacate, urma nu scapa turma de ignoranta si rusine!