Duodenul sacru

Unii oameni sunt atat de prezenti in toate cele incat, vrei nu vrei, te simti silit de parerile celor din jur sa ai si tu una. Toata lumea gaseste ca acesti oameni sunt importanti, dar in ce consta importanta lor e greu de spus.

Fapt e ca, spre deosebire de tine, care nu ESTI in nici un fel, iar cand ESTI intr-un chip oarecare abia de se observa, ei SUNT tot timpul. SUNT peste tot, SUNT de acolo, orinde s-ar afla, tot ce se intampla pare sa se intample doar ca sa se faca ei remarcati doar fiindca ei SUNT. Partea proasta e ca trebuie sa ai pareri despre ei si dupa ce mor, deoarece toata lumea continua sa aiba pareri. Iar dupa ce li se publica "Memoriile" - fiindca toti cei care nu lasa nimic in urma lasa totusi ceva: jurnale de sute de pagini, insemnari zilnice, memorii - nu mai ai scapare: trebuie sa spui musai ce crezi despre ele, deoarece toata lumea are o opinie.

In "Memoriile" unui astfel de om pomenit si azi cu un soi de veneratie reparatorie, desi in afara de faptul ca, din punct de vedere sexual, era pe invers si a avut necazuri din cauza asta, nu se mai stie de dansul nimic interesant, sunt consemnate in amanunt lucruri fara absolut nici un interes cultural sau social: sacaielile cotidiene ale unui duoden lenes, vizitele la dentist, dialogurile administrative cu casierul din bloc, discutiile la telefon cu persoane ale caror nume nu dau ecou. Autorul "Memoriilor" ne trage tot timpul de picioare in jos cu convingerea ca ne urca alaturi de el, undeva, sus. Deoarece insemnarile zilnice merg pe patru tomuri groase, comentatorii sunt tentati sa considere cantitatea cam in felul in care, la vremea cand autorul traia, i se evaluau meritele: la numarul de prezenta in public.

As fi vrut sa ma uit prin cele patru volume mai mult ca sa inteleg ce s-a intamplat cu intelectualitatea romaneasca imediat dupa razboi. In librarie am deschis cartile la intamplare in zece locuri, sa stiu ce cumpar: gandire sau maculatura. E un test pe care-l recomand. E un sondaj al calitatii tot atat de lamuritor ca si cele preelectorale sau la iesirea de la urne. Daca din zece incercari nu gasesti macar trei fraze care sa-ti solicite mintea si constiinta, mai bine nu cumperi. Oriunde am deschis "Memoriile", am dat numai peste duodenul autorului. Sincer vorbind, nu prea stiu unde mi-a montat Dumnezeu duodenul si cum functioneaza.

Nu vad de ce ar trebui sa stim totul despre duodenul unor oameni vestiti candva, dar de la care nu ne-a ramas decat odiseea anatomica. Scriind despre un confrate, Marin Preda isi aminteste cum "boala lui veche si necrutatoare (delirul grandoarei) s-a manifestat… printr-o groaznica depresie". Da, delirul grandoarei e boala si inca una cu efecte groaznice. Multi dintre cei care tin azi prim-planul vietii politice si sociale ar trebui supravegheati de doctori, fiindca au mari probleme cu duodenul din cap. Ii face sa se creada unici, irepetabili, importanti, ba chiar indispensabili patriei. Indispensabili. Ce cuvant incurcat! Parca-i mai bine sa vorbim despre duoden.