x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

După 20 de ani (9)

0
Autor: Adrian Vasilescu 28 Dec 2009 - 00:00
România devenise, înainte de criză, premianta clasei la capitolul creştere economică. Din 2000 încoace, fără întrerupere, PIB-ul nostru a urcat cu ritmuri neatinse nici în Bulgaria, nici în Ungaria, nici în Cehia, nici în Slovacia sau în Polonia, nici chiar în Slovenia. După mai mulţi ani de cădere economică, însoţită de lărgirea sferei sărăciei, România începuse să înainteze. Şi unde e creştere e loc pentru investiţii. Sigur, inflaţia mare ar fi putut să constituie, pentru investitori, un motiv de descurajare. Dar i-a încurajat tendinţa: inflaţia a fost într-adevăr mare şi după anul 2000, dar în neîntreruptă descreştere. Practic, inflaţia s-a transformat în dezinflaţie. E drept însă că într-un climat inflaţionist ce-i sufla în ceafă dezinflaţiei şi-i încetinea ritmul. Adevărul este că, din 1991 şi până în prezent, multe dintre marile întreprinderi şi-au potrivit paşii cu inflaţia. Unele chiar au învăţat să scoată profit murdar: au produs mai puţin, mai prost, cu costuri mai mari, dar au vândut mai scump. Altele, deşi nu au făcut profit, au scos ceva subvenţii de la populaţie, cu ajutorul inflaţiei. Acum însă, ambele grupări de companii fac încercări de a menţine climatul inflaţionist, ce le-a dat atâta amar de vreme iluzia supravieţuirii.

Preţurile căţărătoare au îndepărtat numeroase categorii sociale de fluxul real al pregătirii şi performanţei profesionale. Din această cauză, mai ales, economia are o eficienţă modestă. Munca este prea puţin competitivă şi încă prea puţin stimulată să fie competitivă. Iată de ce, între marile teme ale anului 2010, nu va putea să lipsească ofensiva împotriva relaxării în procesul muncii. Temă extrem de grea. Fiindcă, în societatea românească, persistă o mentalitate a delăsării. În '90, oamenii gândeau că pierderea locului de muncă echivalează cu pierderea sensului existenţei. Într-o altă societate, cu piaţă normală, o astfel de afirmaţie ar fi sunat straniu. În ţările dezvoltate, piaţa muncii e flexibilă, oamenii îşi schimbă frecvent locurile de muncă, îşi schimbă chiar profesiile, fără să li se pară o dramă. La noi însă, şomajul era socotit o catastrofă. Cu timpul însă, gândirea s-a schimbat. Nu neapărat în bine. În întreprinderile cu pierderi, unde se impunea reducerea surplusului de personal, au fost îngroşate cozile în faţa birourilor de disponibilizări. Contractul suna straniu: 12 sau 16 sau 24 de salarii contra acceptării titlului de şomer. Desigur, fără convulsii sociale. Într-adevăr, mari convulsii sociale n-am avut. Preţul însă a fost mare: prea mulţi oameni s-au dezobişnuit să muncească.

Dacă vom vrea să asigurăm, la noi acasă, o bună funcţionare a economiei, va fi nevoie să fim performanţi, să consolidăm stabilitatea internă, politică şi economică, să devenim competitivi, pentru a putea fi luaţi în calcul în sistemul economiei globale. Căci o miză cardinală a Uniunii Europene este participarea tuturor economiilor, inclusiv cele din ţările cu venituri mici, la economia globală. Nu vom avea însă prea mari şanse dacă nu vom da curs unui mesaj în care fiecare frază are un sens. Iar mesajul - important, echilibrat şi realist - pleacă de la ideea că politicile monetară, fiscală, salarială şi de restructurare sunt complementare; ele se potenţează reciproc. Combinarea optimă a acestor politici este obligatorie pentru asigurarea condiţiilor unei creşteri neinflaţioniste, dublate de o ofertă de noi locuri de muncă şi de produse performante, importantă şi ea pentru coeziunea socială.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de