Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În urmă cu mulţi ani, după numirea sa pe funcţia de ministru al Mediului în guvernul Adrian Năstase, Petru Lificiu declara că a aflat de ecologie de pe internet, în momentul „ungerii” sale, prin bunăvoinţa fiului său care îi imprimase o serie de texte specifice. De atunci omul şi-a tras pe figură un soi de mască ecologică şi, în ciuda discursului său fără ardere, plat, asemenea unei bife pe lista cu cheltuieli de bloc, el figurează vag în conştiinţa publică drept „om de mediu” şi, ceea ce e şi mai rău, a ajuns să creadă despre sine acest lucru până şi el.
După aşezarea vremelnică pe acelaşi fotoliu ministerial, nu a fost scutit de acest avatar pseudoecologic nici deputatul UDMR Attila Korody, trăitor la aceasă oră înăuntrul acestui nou sine fals, deopotrivă psihanalizabil şi periculos.
Nici alţi trecători prin clădirea din bulevardul Libertăţii nr. 12. nu au rezistat ispitei spoirii postfestum cu ecologie, fiindcă brandul dă bine, este „în tendinţe”, pare ceva bun, în orice caz, util, asemenea unei umbrele de vreme rea, atunci când eşti în pană de idei şi de proiecte, adică în starea naturală a majorităţii banalilor năruiţi în politica românească.
La loc de cinste, printre ecologii de carton se află şi o deputată foarte ocoşă, zeloasă cotcodăcitoare de partid, care mă făcuse ca la vremea mandatului său de ministru al Mediului să îi asociez fizionomia şi prestaţia cu cele ale unei găini. Între prieteni o porecliserăm „Găina”, cuvânt cu care prenumele său - coincizând cu denumirea populară a unei plante anemice - rima. Ba mai mult: când se întâmplase să mă aflu într-o sală cu aceasta, fusesem mereu tentat să mă uit dacă pe scaunul ei – atunci când se ridica să cotcodăcească – nu scăpase din preaplinul pelvisului sapienţial, vreun ou PDL-ist atoateştiutor şi sfătos.
Iată că de curând patru deputaţi de culori politice diferite – doi dintre ei spoiţi cu ecologie de pe când erau miniştri ai Mediului – au format o alianţă care, dacă ar fi să îi credem fără să judecăm, este menită realizării unui consens politic „pe zona verde” (sic!) fiindcă, după declaraţiile lor din conferinţa de presă, legislaţia de mediu nu trebuie să se schimbe dela o guvernare la alta. Alături de Attila Korodi de la UDMR şi Sulfina Barbu de la PDL, în amintitul grup „verde” figurează Adriana Săftoiu de la PNL şi Carmen Moldovan din PSD.
Şi, ca primă dovadă a nerespectării angajamentului, ba chiar a schimbării legislaţiei de mediu în funcţie de interesele plutocraţilor, este modificarea „prin punctele esenţiale” a OUG 57/ 2007, cunoscută drept „legea ariilor protejate”, aflată la această oră în dezbaterea Camerei Deputaţilor. Modificările cu pricina - propuse de PDL şi făcute la presiunile baronilor locali, ale membrilor Consiliilor Judeţene şi a diverşi parlamentari cu interese în ariile naturale protejate, sunt menite legiferării abuzurilor privind exploatarea comercială a resurselor din parcurile naturale şi naţionale, sub pretextul periculos al dezvoltării durabile, „panaceu” care, în tot mai mult în alte părţi de lume, când este vorba despre natură, este substituit prin conceptul de „conservarea durabilă”.
Dacă modificările propuse vor fi adoptate - existând un consens declarat între PDL, PNL şi UDMR (în urma discutării acestora în luna februarie, în Comisia pentru Administraţie Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic, condusă de chiar Sulfina Barbu), verzii spoiţi vor da undă verde ghiolbăniilor de tot felul - de la construcţii şi drumuri, la exploatări forestiere şi vânătoare -, în ultimele bastioane de natură sănătoasă ale României.
Citește pe Antena3.ro
Spre a lua faţa publicului „spectator” deputata Sulfina Barbu, tot în februarie, a făcut însă vâlvă cu implicarea sa personală în susţinerea legii picnicului, care, adoptată, va fi astfel legată de numele său şi al celorlalţi „consensuali verzi”, ca o inconturnabilă dovadă a virtuţilor lor „clorofilice”. Necesară fără îndoială, o astfel de lege (până una alta, neselectivă şi arbitrară) – interzicând grătarele pe lângă bloc, grătarele la iarbă verde în locurile neamenajate, dar şi spălarea cu pastă de dinţi în apele curgătoare etc.- alături de modificările OUG 57/2007 este dovada clară că Sulfina Barbu nu face deosebire între supărătoarele agresiuni mărunte ale naturii şi uriaşele pericole, cu efecte dezastruoase şi irecuperabile, generate de exploatarea comercial-industrială a acesteia.
Menită să adoarmă slaba vigilenţă a societăţii civile ecologice, legea picnicului - pentru care Sulfina este gata să se bată asemenea unei vajnice Brunhilde dâmboviţene fără adversar -, arată însă, dincolo de „viziunea vizuinii” plebeilor din politică, faptul că acestora le este mai uşor să legifereze interdicţii pentru plebeii desculţi decât pentru cei cu buzunarul plin.
