Ego-ul, umbra, Necuratul şi gândirea pozitivă!

Calea de la mine pân’ la stea nu e chiar aşa de lungă şi nici măcar aşa de grea cum spuneam într-un cântec scris nu demult. Aşadar, iată cum se mai contrazic oamenii chiar pe ei înşişi... bine că măcar acest "conflict" nu iese din casă, nu transpare, nu e făcut public, nu apar comentarii.

Cât te poate costa în fond un vis ? Poate numai în măsura în care vrei să te laşi rănit, lovit sau umilit. Da' tu nu te laşi, că aici e vorba doar de un modest dialog între tine şi propriul tău Ego. Al meu e pretenţios, dom'le... o dată mi-a întors şi spatele. Şi ce, crezi că m-am lasat? Nici atunci nu m-am lăsat, l-am bătut pe umăr fără să stau prea mult pe gânduri şi i-am aruncat aşa, într-o doară: ...

"Ziceai ceva şi n-am auzit eu prea bine?..." Nici măcar nu mi-a răspuns, doar a dispărut pentru un timp. O perioadă mi-a fost imposibil să mă mai orientez în spaţiu şi timp, umblam ca orbetele, parcă bâjbâiam. Ce belea, să-ţi întoarcă spatele şi apoi să dispară propriul tău Ego... (şi-l mai scriu şi cu literă mare).

Într-o seară, mergând pe jos către casă, privind în urma mea, m-am îngrozit. Ia umbra de unde nu-i. M-am întors speriat să-mi văd de drum, dar tulburarea era la ea acasă. Cum să mai continui să merg, să mai gândesc, başca să mai respir, să aud sau să privesc. M-am retras lângă un gard, m-am lipit de el, mi-am sprijinit talpa piciorului drept de dânsul (de gard, de cine credeţi?) şi m-am pus pe cugetat... sau cum s-o fi chemând îndrăzneala aceea la care singur mă căzneam cu bună ştiinţă.

Auzisem eu, sau citisem undeva, cum că omu' care nu-şi mai vede umbra va pleca foarte curând din lumea asta. Că ar fi ca un semn lucrul acesta, lucru de care mulţi nu au timp să ţină cont, ba mai mult, nici măcar nu-l observă. Ei, ... vorbe din popor, superstiţii, tradiţii sau ce-or mai fi, cert e că unii ştiu de astea, alţii cred..., eu fac parte dintr-o altă categorie. Eu doar mă holbez, mă sperii şi intru imediat în panică.

Dar noroc că nu mă ţine mult. Norocul meu că privirea mi-a fost atrasă de becul fluorescent de deasupra capului. Bec puternic, să lumineze o stradă întreagă. Lumina lui artificială îmi cădea direct în creştet. Păi cum să-mi văd eu umbra dacă... offf, cum se mai panichează unii "momental" şi fără vreo cauză reală care să explice în vreun fel. Vă daţi seama ce-ar mai fi fost să-mi taie calea tot atunci pisica neagră, să-mi cânte cucuveaua prin preajmă-mi sau să mă întâlnesc aşa, întâmplător, cu vreun popă, un cocoşat sau să-mi iasă cineva cu gol.

Vedeam acum câteva zile la televizor cum că unii au teamă de Necuratul. Că l-au văzut ei cu ochii lor într-o noapte în loc ferit şi întunecos, pe lângă o prăpastie sau mergând aşa pe o potecuţă. Cică poate apărea oriunde, oricând şi pisti tăt locu'. Unii ziceau că ia diferite forme... de babă, de câine cu ochii ca două luminiţe roşii, de pisică cu părul zburlit şi musai cu limba scoasă, de capră, cocostârc, porc, şarpe... Eu ştiu sigur că el nu există. El chiar nu e decât în închipuire, că asta ştii şi tu, dar gândesti oare la fel? Nu cred, dar nu-i obligatoriu.


Alta-i însă când îl zăreşti zilnic sub diferite forme, prin reviste, ziare, pe la tv-uri... dar ăla nu e chiar Necuratul, poţi să-i spui dracu' gol, că nu eşti departe de adevăr.

Mă întâlnesc zilnic cu oameni care mă sfătuiesc nonstop să gândesc pozitiv şi să nu văd răul nicăierea... nu insistenţa cu care mi se spune mă omoară cu zile, ci modul imperativ cu care mă întâmpină cuvintele lor. Trebuia să-ţi spun şi asta, dragul meu, cu toate că e aşa banal subiectul, dar ieri mi-au ridicat maşina dintr-un loc în care parcasem legal, mă durea îngrozitor coloana (reminiscenţe de la mişcarea pe care odată am făcut-o în exces), mi-era foarte frig pentru că geaca îmi rămăsese în maşină, eram dezorientat, eram departe de casă, o maşină dintr-o coloană oficială mă stropise cu amestec de noroi, zăpadă, sare şi nisip... şi când m-am reîntors în casa din care abia plecasem am fost sfătuit să văd jumătatea plină a paharului, să gândesc pozitiv, ce naiba...

"Ca piticul din poveste, cel cu fes sau cu joben/Îţi zâmbesc şi eu din poartă şi-ţi dau miere de polen/De-ţi apar în cale vesel, şugubăţ, intuitiv/ Tu goneşte-mă din curte, dar gândeşte pozitiv!"