Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un om politic contractează, ca persoană fizică, un credit la o bancă privată şi garantează cu un imobil de locuinţe de lux. Vine criza mondială, piaţa imobiliară cade abrupt, apartamentele omului politic rămân nevândute, iar împrumutul nu poate fi rambursat la termen. Norocul omului politic e că, în urma alegerilor libere şi democratice şi a înţelegerii dintre principalele partide, ajunge ministru în guvernul de coaliţie proaspăt instalat.
Imediat, în declaraţia de avere, creditul apare rescadenţat, în condiţii de o amabilitate de-a dreptul socială la o bancă din România, pentru un an. Nici ministrul, nici banca nu se obosesc să explice înţelegerea. Alimentată cu speranţa prieteniei financiare cu ministerul peste care s-a revărsat ditamai bugetul, media cumpără liniştită povestea însăilată de ministru. Iar firava opoziţie, buimăcită de pierderea ciolanului, tace adânc şi filosofic.
La mai bine de jumătate de an după, apare o luminiţă în tunelul întunecat. Respectiva bancă are sub contract, pe post de vectori de imagine, trei foste glorii ale sportului autohton şi mondial. Pe care le foloseşte copios în campaniile sale publicitare. Într-un acces de (ceea ce ar fi putut părea) amabilitate subită, banca semnase între timp un parteneriat cu ministerul condus de omul politic debitor. Graţie înţelegerii contractuale, sportivii au fost - hai să spunem - împrumutaţi instituţiei publice pentru realizarea şi difuzarea unor clipuri de imagine. Mai mult, protagoniştii şi producţiile publicitare s-au plătit chiar de bancă; din respect şi consideraţie faţă de ţara unde-şi desfăşoară activitatea şi unde-şi câştigă banii, fireşte.
Cât de frumos sună, în plan teoretic, acest altruism bancar nespecific societăţii globalizate de criză şi consum. Dar - iar apare acest blestemat dar! - practica bate mereu teoria. Iar pratica ne spune că ministrul debitor organizează o selecţie internaţională pentru difuzarea clipurilor publicitare finanţate de bancă. În urma căreia grosul banilor (cam o treime din valoarea împrumutului făcut de ministru) se consumă pe un canal tv deţinut de investitori din ţara acţionarului majoritar al băncii. Pe clipurile respective, difuzate vârtos pe respectivul post şi (la pachet) pe cel mai important canal de ştiri din lume, apare, conform parteneriatului, sigla băncii. Măcar cu atât să se aleagă şi generosul sponsor al producţiilor publicitare, nu-i aşa?
Omul politic are, evident, un nume: Elena Udrea. Valoarea împrumutului privat nereturnat încă de ministrul Turismului este de 3 milioane de euro. Instituţia bancară se cheamă BRD, care are un acţionar majoritar francez (Societe Generale) şi dublu interes: să aibă o relaţie bună cu guvernul (chiar şi, dată fiind apropierea politică, cu preşedintele, fie vorba între noi) şi să rentabilizeze creditul acordat. Gloriile sunt Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi, televiziunile selectate sunt paneuropeanul cu acţionariat majoritar franţuzesc Europsort (aproximativ 1 milion de euro) şi CNN (cam 300.000 euro). Parcă mai venim de-acasă! Vi s-a mai luminat orizontul abstractului în care vă cufundasem deliberat? Aşa vi se cheltuie banii, stimaţi cititori. Sau, ca să fiu extrem de riguros, şi aşa. E doar una dintre metodele prin care ministrul Turismului dă de-a dura, în interes politic şi privat, cu generosul buget care i-a fost pus la dispoziţie. Sper că nu şi-o închipuie cineva atât de naivă să creadă că va umple de turişti, prin această campanie stranie, o ţară fără infrastructură şi aproape lipsită de posibilităţi de agrement. Obişnuită să-şi achiziţioneze en gros indulgenţa presei, Elena Udrea e şocată că i se cere nimic altceva decât transparentizarea cheltuileilor publice. Şi, evident, se dă victimă politică. Dacă ar fi capabilă să încerce un mic exerciţiu de luciditate, s-ar întreba de ce mii de oameni cu huduit-o copios, în week-end-ul care tocmai a trecut, la un festival de jazz. Oare fiindcă în România nu chiar totu-i de vînzare?
Citește pe Antena3.ro
