Elogiul Nebuniei

În urmă cu mai mult de o jumătate de mileniu (în 1511), Erasmus din Rotterdam punea operei sale satirice vizând societatea vremii titlul folosit mai sus, ce pare ales pentru a defini condiţia noastră actuală, naţională, dar şi universală. Până acum aproximativ un secol războaiele se purtau nu doar între state, ci, în mod exact, între state cu un nivel de civilizaţie şi cultură aproximativ similar. Chiar şi în cursul Primului Război Mondial aceasta era semnificaţia termenului război. Acum, în conflictele armate nu mai este vorba de egalitatea unor civilizaţii în ciocnire, ci de un dezechilibru al civilizaţiilor. În 2001, după 11 septembrie, se vorbeşte de un război împotriva terorismului; ce război poate fi în cauză, se întreabă, încă în acel an, filozoful francez Jacques Derrida, câtă vreme umanitatea lezată nu are în faţă un stat, ori state asemenea sieşi. A declara război unei forţe al cărei scop este simpla teroare nu înseamnă altceva decât a o ridica pe aceasta la nivelul demnităţii statale proprie ţie. Teroarea se extinde asupra Europei, care, nu trebuie uitat, nu a fost niciodată ocolită pentru mai multă vreme de tragedii asemenea ultimelor care au lovit-o. Se răspunde cu mijloace de şoc – necesare, dar care, necompletate prin capacitatea de elevare a culturii mature a umanităţii actuale, se înscriu în ilogismul simplei violenţe. Când trebuie să se răspundă la forţă prin forţă, această sarcină se cere să fie asumată fie şi de către cea mai aleasă civilizaţie. Fără, însă, o continuare a reacţiei imediate prin proba superiorităţii umane a moralei şi dreptului, civilizaţia va pierde controlul viitorului.