A trecut încă un 15 ianuarie, Ziua Poetului Naţional. Manifestarea de
la Academia Română a fost la înălţimea momentului, ceea ce intră în
normalitate, întrucât instituţia din Calea Victoriei este aproape
singura ce şi-a întărit poziţia şi prestigiul în marea de eşecuri,
deziluzii şi degradări a ultimelor decenii. Mă întreb când va ataca
preşedintele ţării şi această redută care stă în calea manelizării
României, prilejul fiind să-i includă şi pe academicieni în mizerabila
ordonanţă a cumulului de venituri.
Întorcându-ne la Ziua lui Eminescu, nu trebuie să uităm că în 2009 se împlinesc 120 de ani de la moartea Poetului. Prilej de multe discuţii referitoare la felul în care Mihai Eminescu a plecat spre Înălţimi. La Cimitirul Belu, la mormântul Luceafărului s-au strâns joi câteva zeci de oameni. Nu am zărit acolo nici o autoritate, deşi locul noului ministru al Culturii ar fi fost, măcar preţ de câteva minute, lângă cei care omagiau un Geniu. Ar fi văzut domnul ministru că până la mormântul lui Eminescu se trece printr-o clefăială noroioasă, deşi în tot cimitirul s-au băgat bani cu nemiluita pentru asfaltări, renovări şi alte lucrări. Două-trei roabe de mărgăritar ar fi fost suficiente pentru a arăta că sufletul poporului român nu este uitat în glod. Printre cei adunaţi să se reculeagă la mormântul lui Eminescu au fost voci care susţin că în 2009 se împlinesc 120 de ani de la asasinarea lui. Tonul vehement al unor voci prezente la 15 ianuarie la Belu riscă să lipească manifestările pentru omagierea lui Eminescu de însemnele politice ale extremei drepte şi să dea astfel apă la moară detractorilor reuniţi sub umbrela unor papiţoi patapievicizaţi.
Eminescu are în România câteva statui şi liniştea unui mormânt înmuiat de moină. Petofi Sandor, a cărui moarte se pierde în necunoscut, are în maghiarime sute, poate mii de statui, locul mormântului nefiind cunoscut. Doar acesta să fie motivul transformării statuilor lui Petofi Sandor în locuri de pelerinaj pentru maghiari, întreţinute ca atare de autorităţi? Este o întrebare la care nu avem nevoie de răspunsuri filosofice. Prezenţa unui ministru la Belu nu este neapărat necesară dacă şeful Culturii nu o vrea. Dar o roabă-două de pietriş împrăştiate pe Aleea Eminescu din cimitir ar fi un semn că autorităţile au trecut măcar învăţământul obligatoriu.
Citește pe Antena3.ro