Eşecul din meciul cu Marian Iancu a retrogradat-o pe Timişoara

Marian Iancu a devenit patetic. Viri­lul discursurilor mirobolante continua, mai nou, razboiul cu fortele care i-au vestejit idealurile in partitura unei generozitati maxiponderale. In invoiala unui spectacol de mare ieftineala, Marian Iancu se face ca ac­cepta, de bunavoie si in scopuri nobile, rastignirea-i martira. Flotantul din Banat isi indeamna adversarii sa traga in el dupa cum le este pofta, dar sa lase in pace echipa. S-o lase in pace pe Politehnica Timisoara. Ideea sacrificiului personal in bene­ficiul interesului general ar avea lustrul nobletii daca n-ar fi slujita de minciuna. Minciuna prin care Mari­an Iancu incearca sa se scoata in fata suporterilor timisoreni. Fiindca, altfel, din tot ceea ce a intreprins Ma­rian Iancu la Timisoara in decursul timpul reiese clar ca omul nu a ur­ma­rit decat edificiul personal. Fi­nan­ta­rea Politeh­ni­cii nu a insemnat decat finantarea pro­priilor interese. Iar egoismul cu care a actionat, potentat si de un slinos orgoliu de cartier, a facut mai mult rau Politehnicii Timisoara decat toti adversarii pe care echipa i-a avut in competitie si in afara ei. Campio­na­tul n-ar fi reusit niciodata s-o tranteasca pe Politehnica Timi­soa­ra. Politehnica Timisoara a retrogradat doar pentru faptul ca a pierdut me­ciul cu Marian Iancu.

Rolul de calau al Politehnicii il asaza periculos pe Marian Iancu printre suporterii Timisoarei. De aceea, simtind vecinatatile ame­nin­ta­toare, Marian Iancu face tot ce poa­te pentru a introduce in scena dubluri ale interpretului principal. Alegerea numarul unu in acest sens pare sa fie Mircea Sandu. Presedintele FRF are, intr-adevar, amploarea scutului pe care si-l doreste Marian Iancu. Nu­mai ca nici Mircea Sandu nu-i vreun fraier. Nu este nicidecum omul care sa se lase dus de regiile ieftine ale iancului. Ramane in echilibrul sau si contraataca din vecinatatea scenei. Mircea Sandu este capabil sa demonstreze publicului ca ceea ce ar dori Ma­rian Iancu sa para lacrimi varsate pentru Politehnica Timisoara nu au sursa sentimentala. De fapt, Marian Iancu isi stropeste discursurile cu apa pe care i-au lasat-o in gura cele 11 mi­lioane de euro cu care a fost pagu­bit prin neparticiparea in competitiile europene. Prietenul Dumitru Drago­mir a citit si el destul de corect efectele prejudiciului financiar si costurile unei prietenii ratate. Dar nu mai pe­daleaza alaturi de fratele Iancu im­po­tri­va lui Mircea Sandu, deoarece conflictul cu Gigi Becali l-a lasat intr-o convalescenta apropiata de alte ade­va­ruri periculoase. Este prea subred la ora actuala si nea Mitica. De aceea lasa netocita arma lui preferata, arma santajului pe care o promisese imediat dupa sedinta Comitetului Executiv al FRF. De aceea Marian Iancu incepe sa aiba tot mai mult sansa porcului la Ignat. Doar ca om de fotbal, bineinteles. Iar daca va fi sa se intample astfel, vom avea prilejul sa constatam ca Mircea Sandu a lucrat pentru binele Politehnicii Timisoara si nicidecum impotriva ei.