Esecul unui truc electoral: revolutia portocalie

Acolo unde a dat chix Traian Basescu, a reusit Viktor Iuscenko. Premierul ucrainean Iulia Timosenko a fost demis. Varianta cu ovare a lui Calin Popescu Tariceanu s-a dus de-a berbeleacul pe scarile istoriei ucrainene.

Momentul de la Kiev poate fi definit in fel si chip.

Ca o banala criza politica.

Ca o banala batalie pentru putere intre o blonda si un pretins otravit.

Ca o banala confruntare intre grupari mafiote.

Presa de pe ambele maluri ale Dambovitei a gasit de cuviinta sa-i zica: Sfarsitul Revolutiei Portocalii.

Gazetaria, oricat s-ar chinui sa ne convinga unii ca-i altfel, se hraneste din senzationalul bombastic. Un titlu precum Criza politica la Kiev facea ca ziarele sa se ingalbeneasca si mai tare pe tarabele pline de titluri precum Criza de ciclu a starletei X. Sfarsitul Revolutiei Portocalii vrea sa dea intamplarii din Ucraina proportiile unui eveniment pentru care merita sa dai banii de paine pe o gazeta inutila.

Nu acesta e insa motivul pentru care iscalitorii autohtoni au gasit nimerit sa convoace formule precum Revolutia.

La vremea lor, intamplarile de la Kiev au fost poreclite Revolutie. N-a fost opera hazardului. Gazetarii romani, imitand pe cei occidentali, au tinut sa inscrie un fapt politic banal intr-un proces de proportii planetare. Revolutie portocalie fusesera poreclite si schimbarea de putere de la Bucuresti si cea din Georgia si cea din Kargazstan. Propunandu-se ca un soi de Napoleon al Marii Negre, Traian Basescu invoca nevoia ca Romania sa fie un soi de exportator de Revolutie Portocalie si in republicile bananiere de la periferia fostei URSS.

Si cum aceste asa-zise revolutii avusesera drept varf de lance organizatii ale societatii civile, o si vedeam pe Alina Mungiu Pippidi calarind asini pe potecile Caucazului in chip de Jean d’Arc maritata.

Un titlu precum Sfarsitul Revolutiei Portocalii de la Kiev contine in pantece un paradox. Schimbarea de putere din Ucraina a avut loc la 26 decembrie 2004. De atunci au trecut doar noua luni. O revolutie e un eveniment crucial in istoria unei tari. Un eveniment care atinge intreaga structura a societatii, schimband din temelii o tara. De aceea, o revolutie, asa cum ne arata istoria, nu poate lua sfarsit cu una, cu doua. Judecand dupa proportiile transformarilor social-politice si economice, o revolutie nu se incheie niciodata.

Cum se explica atunci sintagma Sfarsitul Revolutiei Portocalii?

Prin acceptarea de catre unii gazetari a unui fals de proportii, unul dintre cele mai mari falsuri din istoria moderna: poleirea unui banal truc din lupta pentru putere cu termenul pompos de revolutie.

Pentru ca intamplarea de la Kiev din noiembrie 2004 n-a fost o revolutie. A fost o diversiune pusa la cale de americani pentru a mai smulge Rusiei o halca din sfera sa de influenta.

Sa ne reamintim.

La 31 octombrie 2004 a avut loc la Kiev primul tur de scrutin al alegerilor prezidentiale. Pentru turul al doilea s-au calificat: Viktor Ianukovici si Viktor Iuscenko. Diferenta dintre cei doi era in favoarea lui Viktor Ianukovici. Chiar daca la doar un procent. Ea exprima o realitate ucraineana, sesizata, inaintea scrutinului, de comentatori si de sondajele de opinie. Tara era impartita in doua din punctul de vedere al optiunilor fundamentale. Cu toate acestea, unul dintre competitori, Viktor Iuscenko, sustine ca alegerile au fost fraudate. Aceasta teza va fi, intre cele doua tururi, leitmotivul campaniei sale electorale. Desi nu se stia inca rezultatul, unul dintre competitori il punea la indoiala. Fireste, el nu sufla un cuvant despre posibilitatea ca adversarul sa fie infrant. Se intelege insa ca atunci alegerile ar fi fost proclamate drept cele mai corecte din lume.

Al doilea tur de scrutin - cel de la 21 noiembrie - da un rezultat asemanator celui din primul tur. Viktor Ianukovici se claseaza pe primul loc la o diferenta de doar doua puncte.

Potrivit tuturor normelor mult-invocatului stat de drept, invinsul, numitul Viktor Iuscenko, trebuia sa-si recunoasca infrangerea.

Nu s-a intamplat asa. Invinsul a declarat ca nu recunoaste rezultatul scrutinului, motivand ca a fost fraudat. Nu era o noutate. In tarile cu democratii slabanoage, biruitii in alegeri reactioneaza imediat prin a nu le recunoaste, invocand fraude majore. De regula, in astfel de situatii, Occidentul sfarseste prin a recunoaste rezultatul scrutinului. Asta pentru ca a respecta regula jocului e conditia de fond a supravietuirii democratiei. Omul simplu, abia iesit din dictatura, trebuie educat in credinta ca singurul sau mod de a se exprima ramane votul. In clipa cand o formatiune sau un lider, inscris de bunavoie si nesilit de nimeni in cursa electorala, pretinde a fi el invingatorul, invocand fraudarea scrutinului, se deschide calea arbitratului nedemocratic. Cine poate aprecia pana la urma daca un scrutin a fost fraudat?! Doar cel care pretinde ca el a invins! A-i accepta pretentiile inseamna a da cale libera mijloacelor antidemocratice: implicarea serviciilor secrete, participarea gruparilor mafiote din media, presiunea strazii. Daca accepti astfel de pretentii, administrezi o lovitura mortala necesarei convingeri democratice a alegatorului: cea potrivit careia doar votul sau conteaza.

Desi Viktor Iuscenko pierduse la un scor extrem de mic (daca ar fi fost preferatul intregului electorat, oricat de tare ar fi fost falsificate alegerile, el ar fi beneficiat de un procentaj castigator), marile puteri occidentale, in frunte cu SUA, i-au sarit in ajutor. Urmare si a implicarii unei parti din serviciile secrete si a gruparilor mafiote, la Kiev s-a trecut la presiunea strazii. O luna de zile aproape, mii de cetateni au stat in Piata Independentei, cerand reluarea scrutinului pana cand Viktor Iuscenko va fi ales presedinte.

Nimeni din Romania nu s-a intrebat, la vremea respectiva, cum de e atat de bine organizata o miscare ce se voia spontana. Adeptii lui Viktor Iuscenko pareau a nu avea grija zilei de maine. Erau in stare sa stea acolo si un deceniu. Beneficiau de hrana, apa, corturi. Se vedea cu ochiul liber ca miscarea se hraneste din surse financiare obscure.

Cine dadea banii?

Serviciile secrete americane, care actionau acum prin ONG-uri, pentru a nu fi acuzate ca se implica in viata politica a unei tari independente sprijinind fatis un partid politic, serviciile secrete ucrainene, trecute de partea lui Iuscenko, dar mai ales grupari mafiote, nemultumite ca gruparile mafiote din jurul lui Ianukovici isi luasera ele partea leului.

Pozitia adoptata de mass-media din Romania avea o explicatie simpla. Grupele de interese din spatele unor ziare si televiziuni incheiasera deja o negustorie cu Traian Basescu pentru a-l sprijini in dobandirea puterii impotriva vointei electoratului.

Urmare a acestui targ, televiziuni trecute deja de partea Aliantei D.A. au cultivat desantat trucul electoral de la Kiev. Seara de seara, posturi precum Realitatea TV transmiteau corespondente entuziaste de la fata locului, desi subiectul nu era aducator de rating. Se urmarea astfel crearea unei formidabile presiuni mediatice asupra PSD pentru a ceda puterea, chiar daca scrutinul parlamentar si prezidential ar fi dat PSD dreptul la un nou mandat. Mai mult, ca si in Ucraina, serviciile secrete ale Romaniei l-au parasit pe Adrian Nastase si au trecut de partea lui Traian Basescu. SRI a intoxicat PSD si pe Adrian Nastase cu sondaje false. STS a oferit Aliantei si lui Traian Basescu toate convorbirile premierului prin reteaua speciala. In acelasi scop al intimidarii PSD, ONG-uri finantate de americani, dar si de grupuri de interese mafiote din Romania au declarat ca alegerile au fost fraudate. Date ulterioare au dovedit insa ca totul era o diversiune.

O diversiune bine ticluita. Pentru a face din trucul de la Kiev un mijloc de presiune, Alianta s-a proclamat Portocalie, desi realitatile de la noi n-aveau nici o legatura cu cele din Ucraina. Intre cele doua tururi, Traian Basescu a declarat ca primul tur de scrutin a fost fraudat. In seara celui de-al doilea tur, inainte de numaratoarea voturilor, Traian Basescu s-a proclamat invingator, desi sondajele la iesirea de la urne dadeau egalitate de procentaje, ba chiar unele, dintre cele independente, aratau un usor avantaj pentru Adrian Nastase.

Trucul santajului cu asa-zisa Revolutie Portocalie a tinut la Bucuresti. Speriat de repetarea scenariului ucrainean, PSD a abandonat lupta.

In Ucraina, gratie trucului electoral, Viktor Iuscenko a ajuns presedinte. Desi repetarea celui de-al doilea tur de scrutin, de la 26 decembrie 2004, are loc in conditiile unei formidabile intimidari a electoratului lui Viktor Ianukovici, desi se inregistreaza fraude majore, in favoarea sa de asta-data, Viktor Iuscenko biruie doar la o diferenta de cateva puncte. In Romania, gratie trucului cu santajul, Traian Basescu ajunge si el presedinte. La o diferenta de un procent si ceva fata de Adrian Nastase si in conditiile unei participari mai reduse decat la primul tur (doar 55%). Daca romanii ar fi fost convinsi ca Traian Basescu a fost nedreptatit prin frauda la 28 noiembrie 2004, ar fi mers la vot intr-o proportie impresionanta si l-ar fi ales pe candidatul Aliantei cu macar 55%, cat obtinuse Emil Constantinescu la 12 decembrie 1996, la o participare de 76%.

Dupa ce-a ajuns la Cotroceni prin frauda, Traian Basescu a purces la o noua rasturnare a votului popular. Santajand UDMR si PUR cu scrutinul anticipat, a adus la guvernare Alianta, desi alegerile parlamentare au avut drept castigator PSD.

Mai mult, timp de noua luni, URMR si PUR au fost santajate cu alegerile inainte de termen pentru a fi de acord cu o noua frauda electorala: inlaturarea PSD de la conducerea celor doua Camere. Sub puterea santajului, UDMR si PUR sunt pe cale sa accepte o noua rasturnare a votului popular: schimbarea presedintilor de consilii judetene, alesi in chip democratic la localele din 2004.

Demiterea guvernului Timosenko survine la capatul unei lungi perioade de acuzatii din partea lui Iuscenko ca Guvernul da curs unor grupuri de interese mafiote.

Deloc curios e faptul ca si omologul lui Iuscenko de la Bucuresti a acuzat Guvernul Tariceanu de a fi in slujba unor grupuri de interese mafiote.

Cuplul Iuscenko-Timosenko a pus la cale si a implinit trucul electoral numit Revolutia Portocalie de la Kiev.

Cuplul Basescu-Tariceanu a pus la cale si a implinit trucul electoral Revolutia Portocalie de la Bucuresti.

Divortul de la Kiev isi are radacina in batalia dintre grupurile de interese mafiote din jurul celor doi lideri.

Dezvaluirile din presa noastra despre grupul de interese mafiote din jurul Cotrocenilor, avand drept ambasador pe Elena Udrea, ne dovedesc ca scenariul de la Kiev s-ar putea repeta si la Bucuresti.

Confirmand stralucit esecul unui truc pus la indoiala cea mai mare cucerire a democratiei: votul popular.