x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Eu, unul, sunt alături de SUA! Dar voi?

Eu, unul, sunt alături de SUA! Dar voi?

de Valentin Stan    |    02 Noi 2008   •   00:00

România, spre deosebire de Franţa şi Rusia, este parte a coaliţiei din Irak şi militarii noştri sunt ameninţaţi direct de aceste acte teroriste.




Sigur, "artistul" Traian cel Mare a "cro­şe­tat" o nouă secvenţă din seria gafelor di­plomatice, cu potenţial la fel de spectaculos, pe cât de precară este expertiza în re­la­ţii internaţionale, pe care o angajează echipa de zgomote "diplomatice" a "figurantului" de la Cotroceni! Exact acum o săptămână, în editorialul cu titlul "Bă­ses­cu n-a găsit Israelul pe hartă", am prezentat inconsecvenţa poziţiilor româneşti faţă de Siria şi iresponsabilitatea de­cla­ra­ţiilor preşedintelui faţă de statul cu pricina. Păcălit de turneele lide­rilor francezi la Damasc (care au obţinut contracte ex­trem de avantajoase pentru firmele franceze, în regiune, la care România nici nu poate visa) şi de "îndulcirea" relativă a tonului criticilor americane la adresa guvernului sirian, Băsescu a crezut că a venit momentul să "strălucească" şi el pe drumul Damascului.

Redau un pasaj, referitor la Băsescu, din articolul meu de sâmbăta trecută: «Pe 21 octombrie 2008 (…) remarca pe aeroport (…) virtuţile de ctitorie a păcii, re­pre­zen­tate de statul sirian: "Din punct de vedere politic, Siria este una din ţările cele mai importante din Orientul Mij­lo­ciu, prin potenţialul pe care îl are, de a fi furnizor de stabilitate în regiune"!».

Ştiţi ce s-a întâmplat, de atunci, în rela­ţi­i­le americano-siriene? Siria a hotărât, la 28 octombrie, să închidă o şcoală şi un centru cultural americane la Damasc re­ac­ţi­onând la ceea ce sirienii afirmă că a fost o incursiune a forţelor americane pe teritoriul naţional, care s-ar fi soldat cu opt victime civile. Incursiunea americană s-ar fi produs de pe teritoriul irakian şi a fost catalogată de ministrul de Externe sirian, Walid al-Moualem, ca "agresiune teroristă"! Guvernul irakian a denunţat şi el, surprinzător, prin purtătorul de cu­vânt Ali al-Dabbagh, acţiunea americană: "Guvernul irakian respinge bombardamentele aeriene americane asupra ţin­telor din Siria"! Franţa şi Rusia au condamnat atacul! Siria a sesizat Consiliul de Securitate, cu privire la "agresiunea" americană.

Se ştie că SUA şi-au rechemat am­ba­sa­do­rul la Damasc imediat după asasinarea fostului premier libanez Rafik al-Hariri, în 2005, şi acesta nu a revenit la post pâ­nă în prezent, reliefând precaritatea re­la­ţi­i­lor diplomatice americano-siriene. Dar, cel mai grav lucru este reprezentat de infiltrările luptătorilor Al Qaeda din Siria în Irak, unde desfăşoară operaţiuni teroriste împotriva Coaliţiei Mul­ti­na­ţi­o­na­le conduse de SUA, soldate cu nu­me­roa­se pierderi de vieţi, mai ales în rândul americanilor. Pentru securiştii penibili, care scriu pe forum, în "solda" lui

Bă­ses­cu, încercând să justifice stupida vizită în Siria, amintesc că România, spre deosebire de Franţa şi Rusia, este parte a Co­a­liţiei Multinaţionale din Irak şi militarii noştri sunt ameninţaţi direct de aceste acte teroriste. Ele se originează pe teritoriul sirian, cu aprobarea tacită (cel puţin) a liderilor de la Damasc, iar o ripostă a americanilor era inevitabilă.

Oficialii americani au refuzat să co­men­teze incidentul, dar surse guvernamentale, care au dorit să-şi păstreze ano­ni­ma­tul, au precizat că incursiunea a vi­zat neutralizarea unui important organizator Al Qaeda al atacurilor teroriste ini­ţi­a­te pe teritoriul sirian. Şi, acum, am două întrebări simple pentru voi, dragii mei: Cum se face că Băsescu şi acoliţii lui din SIE, MAE şi mai ştiu eu de unde au făcut acest pas (vizita) exact înainte de deteriorarea gravă a raporturilor şi aşa precare dintre SUA şi Siria? Şi cum rămâne cu Siria – "furnizor de stabilitate"?

×
Subiecte în articol: editorial siria