Băncile reprezentative tind să impună un anumit standard informatic, ca să beneficiezi de condiţii „optime”. Adică, ai avea nevoie de un smartphone cu cameră bună sau măcar de un calculator cu o versiune nouă de Windows şi browser, fiindcă altfel eşti „recuzat”. Eu am crezut că băncilor le sunt necesari doar banii clienţilor, cu rulaje şi plăţi către comercianţi, pentru ca aceştia să nu fie taxaţi cu comisioane prohibitive, dar sigur că şi să imprime modernitate constituie un lucru bun. Singura problemă care ar fi e că binele se face cu forţa, cam cum procedau romanii cu barbarii, ca să dăm exemple vechi şi nu interbelice.
E la fel ca în IT. În perioada romantică a revoluției informatice din Silicon Valley, pe un calculator IBM, programele erau compatibile indiferent dacă aveai un model 286 sau 486. Astăzi, Windows 8 și 10 nu merg pe orice configurație. Dacă le vrei, ești obligat să-ți schimbi și hardul, și softul. Mai mult, dacă nu faci update-urile cerute de producător, constați că nu-ți mai merge sistemul. Upgradarea a devenit o obligație, nu mai e o opțiune liberă a clientului. Dacă dorești să rămâi la Windows XP, n-ai cum. Clienților li se încalcă libertatea de a alege. Socialismul a înlocuit capitalismul.
Băncile europene merg în paralel cu IT-ul şi condiţionează utilizarea produselor, dar şi implementarea unor noi norme de securitate, în conformitate cu directivele europene. Astfel, contractele, ce reprezintă voinţa părţilor, devin, practic, nişte document standardizate, care includ mai mult voinţa autorităţilor, iar business-ul se derulează mai anevoios.
Băncile Uniunii Europene pot încerca să procedeze într-un asemenea mod, însă ar trebui să ştie că există şi bănci ruseşti, şi chinezeşti care pot furniza ceea ce oferă ele în condiţii mult mai prietenoase. Şi bineînţeles că după ieşirea Regatului Unit din UE şi băncile britanice vor face ca relaţia cu clientul să ţină cont mai mult de ceea ce îşi doreşte acesta şi nu de ceea ce s-a gândit UE că e bine pentru el. Deja dacă ne uităm la fintech-urile cu capital rusesc, ele stabilesc o relaţie mai apropiată de clientelă, în timp ce băncile britanice şi chinezeşti sunt mai mari ca acelea europene. Într-adevăr se poate spune că atât Rusia, cât şi China sunt cvasitotalitare din punct de vedere politic, numai că soluţiile economice din acel spaţiu concurează UE, iar dacă aceasta nu îşi schimbă abordarea, se va trezi că entităţile sale pierd clienţi.