Experimentul apendicita

CHESTIUNEA ZILEI
Fugiţi din spitale cît mai aveţi timp! Renunţaţi la vizitarea neamurilor sau a prietenilor internaţi! Oricînd te poate arunca unul pe masa de operaţie să te taie, deşi tu trecuseşi pe acolo doar ca să duci flori secretarei Flori.

CHESTIUNEA ZILEI
La 19 martie, la Spitalul pentru copii "Grigore Alexandrescu" s-a experimentat în România operaţia cu anasîna. Un regionalism expirat, ce explică însă eficient atît bancul cu baba pe care o treceau copiii strada şi ea nu voia, cît şi experienţa de la spitalul bucureştean. Nu trebuie să te cheme Ciomu, să ai o zi proastă şi să faci prăpăd cu bisturiul. E de ajuns să fii medic primar, să ai programată o apendicită şi să lucrezi cu o toantă pe post de anestezistă, care să-ţi furnizeze "materialul". E de ajuns să ai 9 anişori, un apendice perfect, că eşti deja "material", te dibuie anestezista şi te dă la tăiat. De fapt, nici nu eşti pacient, n-ai identitate, vîrstă, fişă medicală. Eşti "materialul" în care medicul primar îşi bagă bisturiul după ce anestezista te-a ales ca soarta. Experimentul se înscrie ca o reuşită mulţumită colaborării de excepţie cu asistenta anestezistă, meserie mişto, bănoasă. Meseriaşa a întins mîinile ca orbeţii prin saloane pînă l-a nimerit pe ăla mic, fără părinţi la el ca să-l apere, să-i explice tutei că el era internat pentru nişte analize. Primul înşfăcat, primul tăiat.

Deşi rămas fără apendice, copilul a avut noroc. Dacă-l aştepta un medic pregătit pentru o operaţie pe cord? Dacă-l aştepta un ortoped? Şi iar dacă… dacă medicul avea de operat cinci, zece, douăzeci de apendicite? Toanta încolona tot salonul spre sala de operaţie? Mai e ceva. Medicul avea programată o apendicită. Buuun. Şi l-a operat pe elevul cu analizele. Fie. Dar cu copilul care chiar trebuia operat de apendicită ce s-o fi întîmplat? N-o fi dat în peritonită, Doamne fereşte?

După acest succes, jurămîntul lui Hipocrat se cuvine reinterpretat în spiritul apendicitei de la Grig Alexandrescu. Mă angajez solemn să-mi pun viaţa în slujba apendicitelor. Să tai tot ce-apuc, pe urmă să număr şi să văd dacă era cîinele spitalului, dulap sau pacient. Îi voi extrage apendicele cu conştiinţă şi demnitate, căci nu se ştie cînd trebuie implementat la loc, în funcţie de ce-mi aduce proasta din saloane. Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi pînă se află.

De experimentul Grig Alexandrescu s-a aflat la exact o lună. Cînd a început tămbălăul, lumea a înţeles că spitalul mersese pe blat. Cum se întîmplă şi-n şcoli după ce se produc nimicuri ce evident nu caracterizează învăţămîntul românesc: trasul pe nas, sexul în wc, caftelile pentru youtube. Chestiunea e alta. S-a spus că în acest caz a fost o eroare medicală. Aiurea. E nesimţire medicală. Asistenta n-a uitat să ia fişa copilului. Nici n-a căutat-o. A durut-o în părţile moi. Atîta preţuieşte ea un pacient. Fără adiacenţe cu jurămîntul lui Hipocrat, îşi dimensionează interesul după buget şi peşcheş. Doctorul, da, are treabă cu jurămîntul. Măcar o dată în viaţă, în clipa romantică a meseriei, cînd îl depune solemn în cadru festiv cu poze. Însă expiră rapid, fiindcă nu fraierul ăla de Hipocrat îi dă lui leafa. Precizăm că nu vorbim de toate cadrele medicale din ţara noastră, ci de cele care taie în funcţie de buzunarul destinat sporului de personalitate.