x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Făt Frumos avea mătreaţă

Făt Frumos avea mătreaţă

de Adriana Oprea-Popescu    |    18 Ian 2012   •   21:00

Nu se vedea decat pe hartiute. Hartiute speciale, cum sunt cele din reclama la samponul care-ti curata scalpul.

Fat Frumos venise de peste mari si tari, toti presupuneau, insa nimeni nu mai stia exact de unde. Al cui era, ce obarsie avea, pentru cine mai facuse vreodata fapte de vitejie si, mai ales, cine-l invatase meseria de Fat Frumos. Nimeni nu stia, in afara de puricele care, potcovit cu sapte ocale, zboara pana sus, da raportul si coboara-n tucara pe pamant.

Toata lumea il iubea pe Fat Frumos. Nu se poate sa nu-l iubesti pe Fat Frumos. Esti un diliu si-un nasol daca n-o faci. Trebuie sa ai mult tupeu si-un loc spatios pentru scuipati intre ochi daca indraznesti sa nu-l iubesti pe Fat Frumos. Mai ales atunci cand el iti cere sa fie iubit.

Intreaga imparatie il idolatriza, iar el crescuse intr-un an cati altii in sapte. In imagine. Caci facuse, in ultima vreme, fapte de vitejie nemaiauzite de vreo vietuitoare de pe fata pamantului. Si, pentru ca erau news-uri, Fat Frumos avea grija sa le faca, de fiecare data, vazute si auzite. Dragostea pentru el sporea din zi in zi. Din om in om. Cazuti in veneratie, crestinii nu se mai intrebau 'ba, da’ care-i spilul?'. Adica, pentru ce? Pai, cum, vindecarea orbilor de catre Iisus a avut vreun spil? Vedeti? Intrebarea era redundanta, asa ca ea n-a fost pusa niciodata.

Nici oficial, nici off the record. Toata lumea a mers pe incredere cu Fat Frumos. Numai soimul de vanatoare al imparatului, al carui ochi vede tot, cand are dezlegare, si-al carui timpan aude fojgaitul sobolanului din hambarul plin, a mirosit ca-i ceva nasol cu Fat Frumos s-a clontanit. Pentru ca nici imparatul nu era prost sa se arunce din prima la gatul lui Fat Frumos, stiindu-l protejat de mantia supranaturala de simpatie populara, cei doi au avut, mai intai, o discutie privata si principiala. Nesatisfacatoare, pentru ambii.

Imparatul i-a dat un avertisment. Apoi, Fat Frumos a iesit in public s-a dat cu para: ca imparatu’i pune contre, ca vrea sa-i fure din tepii de pe buzdugan si sa-i jumuleasca calul inaripat, si-atunci nu mai poate zbura. Si adio fapte de vitejie! Mantia protectoare a functionat: lui Fat Frumos i-a aparut in jurul testei o aura. In ciuda matretei nevazute, ea stralucea orbitor! Toata imparatia i-a declarat iubire pana la moarte si dincolo de ea. Ei, nu chiar toata, da’ v-am zis, aia care ar recunoaste asta ar trebui sa aiba pregatit locul dintre ochi.
Imparatul a iesit la cotraatac. Direct pe efec

t, aluziv pe cauza. El are locul special dintotdeauna pregatit, da’ nu prea mai e loc pentru scuipati... Plus ca e cam greu acuma sa justifice cum de l-a tinut in brate pe Fat Frumos, cand se facuse ditamai vlajganul, daca el avea mizerie pe umeri... Lupta a fost stransa. Im­pa­ratul a castigat o batalie si l-a des­calecat pe Fat Frumos, in jurul caruia s-a strans, declarativ si protector, intreaga imparatie. Da’ ce poti sa faci cu o amarata de mantie daca nu mai ai calul? Si nici penele care mai picau din aripile lui? Asa ca, atunci cand imparatul i-a promis ca-l va lasa singur pe sa, Fat Frumos a dat-o la pace. Razboiul insa, spun povestitorii cu experienta, nu s-a incheiat. Anticipez si astept finalul. Si n-o sa va spun cine-i Fat Frumos. E greu sa te lupti cu isteria celor care cred in semizei. Oameni care in vecii vecilor nu vor putea accepta ca Fat Frumos, asa cum il vad ei, s-ar putea sa nu existe decat in imaginatia lor.

×
Subiecte în articol: editorial