Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Pentru mine, tot acest proiect a fost, înainte de orice, despre Fellini. Am lucrat la Cinecitta, la doi paşi de studioul 5, locul unde el şi-a făcut filmele, am vizitat studiourile, decorurile mele au fost făcute de unii dintre oamenii care au lucrat şi cu el."
Vorbele acestea au fost rostite joi după-amiază la Torino de unul dintre cei mai mari fotografi britanici, Miles Aldrigde - un domn care a lucrat pentru multe dintre ediţiile Vogue din lume sau pentru The New York Times, realizând fotografii ale căror idei au fost multiplicate de nenumăraţi alţi fotografi de-a lungul timpului.
Declaraţia lui Miles despre noul lui proiect, un calendar pentru 2010, a fost făcută la Torino, în locul unde Italia a avut primul studio de cinema cu mult înainte de Cinecitta. Studioul a fost distrus de Mussolini şi mutat la Roma, mai aproape de el, în momentul în care şi-a dat seama că cinema-ul poate manipula, poate transmite mesaje către mase.
Un britanic a rememorat astfel în faţa a câteva sute de jurnalişti o parte din istoria cinematografică a Italiei în doar
30 de secunde. S-a întâmplat la lansarea calendarului Lavazza, un calendar cu tradiţie în lumea artei internaţionale.
De aproape 20 de ani, familia Lavazza, producătoarea cafelei cu acelaşi nume, îi invită pe cei mai mari fotografi moderni să ilustreze valorile italiene în doar câteva cadre de calendar. Rezultalele sunt uimitoare, iar publicitatea (nu doar pentru brand, ci şi pentru ţară) pe care acest eveniment o generează e imensă.
Anul acesta, tema lui Miles Aldridge n-a fost cinema-ul, cum ar părea la prima citire, ci muzica, dar fotograful a ilustrat cântece faimoase ca Nesum Dorma sau O sole mio cu imagini care par că iau personajele lui Fellini din La Dolce Vita sau La Strada şi le duc într-o lume a viitorului, imponderabilă şi în culori suprasaturate. Aşa se face că Fellini face din nou publicitate Italiei în lumea întreagă cu un concept şi într-un mediu nou.
La lansarea de ieri n-am putut să nu mă gândesc că noi nu avem nici o companie (privată sau de stat) care să se îngrijească de valorile culturale româneşti şi la acest nivel. Pare neimportant, dar nu avem nici măcar un calendar cu tradiţie şi concept solid.
În timp ce noi ne ţigănim pentru orice (de la premier până la traversarea străzii), italienii îşi cinstesc cultura (de masă sau nu) în proiecte finanţate de companii private.
Pentru cine vrea să ştie: şi cinematografia noastră i-ar putea inspira pe fotografii lumii. Şi ne-ar mai spăla din păcate.
