Fiecare e liber să aleagă

Creditul. Până în urmă cu un an: sufletul consumului. Acum, o maşină cu motorul pornit, dar care nu demarează.

Băncile spun că n-au cerere. Nici companiile, nici populaţia nu se mai înghesuie să solicite împrumuturi.
Companiile şi populaţia dau vina pe bănci. Spun că dobânzile sunt prea mari.
Într-adevăr, dobânzile nu sunt deloc rezo­nabile. Nici dobânzile active, nici cele pasive. Proiectul "Prima casă", criticat şi de bănci,şi de clienţi, e aşteptat şi de unii, şi de alţii. Cu speranţa că va impulsiona creditarea.

Milioane de oameni, care au primit împrumuturi pentru case ori pentru consum, văd în credit o legătură cu timpul, ca într-o funcţie matematică, obligându-i să gândească în viitor. Creditul arde etape, o tânără familie nu o mai ia "de la lingură", cumpără mai întâi casa. De fapt, îşi începe viaţa cu viitorul. Visul american: să începi viaţa având casa, maşina, tot confortul; plus stresul că ai de plătit o viaţă; plus criza actuală.

Criza însă va trece. Şi chiar dacă nimic nu va mai fi cum a fost, dacă însăşi lumea se va schimba şi vom fi obligaţi să alegem un alt stil de viaţă, creditul va continua să ajute mase mari de oameni să-şi înceapă viaţa cu viitorul. De fapt, cu propria lor proiecţie. Fapt ce-i va obliga să ţină cont de timp, să acumuleze bonităţi, tocmai ca să-şi permită "răsfăţul" de a  cumpăra aceste vise cu care să-şi înceapă viaţa. Asta e o cale, cea mai grea. Cealaltă cale e să te mulţumeşti cu ce ai, să renunţi la luptă. Fiecare e liber să aleagă.

Acum, creditarea bate pasul pe loc. De ce? Răs­punsul la îndemâna tuturor: "Din cauza crizei!". Răspunsul cel mai comod. Dar mai e şi un alt răspuns, legat de încredere. Aici s-a sărit calul.

L-au sărit cei interesaţi "să vândă" cât mai multe credite, care închideau ochii atunci când clienţii încercau să-i înşele, grăbindu-se să îndosarieze actele lor false. Acte atestând venituri închipuite. Dar şi atunci când ticluiau  condiţii ascunse în contracte încifrate, pe care să nu le priceapă clienţii, tot cu intenţia de a-i înşela. Şi ar mai fi de adăugat împovărarea clientului cu tot felul de comisioane.

Dar cei care se împrumutau?! Şi revin la pornirea lor, în multe cazuri, de a înşela banca în privinţa solvabilităţii. Ce vor face acum cei care îşi vor pierde casele?

Cum însă nimic, în materie de creditare, nu va mai fi cum a fost, ce ar trebui să aibă în vedere un solicitant de credite? În primul rând, Nevoia. Să luăm exemplul unui tânăr: vrea o familie, are nevoie de o casă. Un lucru e cert: va judeca altfel decât au gândit părinţii lui. La români a existat ideea că "pornim de la lingură" şi ajungeam, pe la sfârşitul vieţii, să ne facem şi casă. Ei bine, deja s-a obişnuit să pornească de la casă. Dar cum va convinge acest tânăr banca să-i dea bani pentru casă? Dacă speranţa lui este sindicatul, care merge să se lupte pentru o dife­renţă de salariu, atunci n-are nici o şansă. Capitalismul s-a dezvoltat promovând valori individuale. Echipa e un lucru foarte important, de la echipa de conducere până la echipa de execuţie, dar iniţiativa individuală este fundamentală. Soluţia e să vadă cum îşi poate ordona viaţa în aşa fel încât să obţină casa de care are nevoie. Dar banca vine cu pretenţiile ei, iar tânărul trebuie să aibă bonităţile necesare. Şi să vadă cum le poate susţine, cu ce venituri, prin colaborări sau încă o slujbă - două, în funcţie de ceea ce se pricepe să facă.

Acum e criză, multe lucruri sunt cu capul în jos, dar viaţa nu se sfârşeşte aici. Întotdeauna, după timpul prezent, urmează timpul viitor.