Firimituri de sfoiag

Recunoştinţa  înfloreşte arar pe Pământ, dar mă îndoiesc că cineva va învăţa ceva din nesfârşitele trădări de ici şi de colo. Nici măcar ocolitul şi hulitul Adrian Năstase, altfel spirit erudit, al cărui singur vis pare să fie doar răzbunarea eşecului prezidenţial din 2004. Şi reluarea beţiei pu­terii, cu aceleaşi vieţuitoare obediente alături, după cuvenita lor penitenţă... Politicieni cu duiumul, caractere ioc!

1. Deşi târziu, omenirea a aflat în sfârşit pricina abisului nazist ce era s-o înghită în urmă cu aproape 70 de ani. Dar nu graţie cercetătorilor californieni, cum se întâmplă cel mai adesea, ci scrisorilor lăsate de medicul german care i-a salvat viaţa Führer-ului în Primul Război Mondial. Cică în tumultul bătăliei de pe Somme, din 1916, Hitler şi-a pierdut un testicul. Din păcate, a rămas cu celălalt, şi asta i-a fost de ajuns să arunce lumea în prăpădul fascist. Bine, totuşi, că şi-a scuturat scrotul de un mijloc fix, cu funcţie reproducătoare, că cine ştie ce soartă ne pregătea sadicul Rudolf! Başca riscul vreunui urmaş la fel de crud. Abia acum am descifrat tâlcul chemării năstasiene, când cu număratul ouălor. Omul voia să ne convingem prin propriile simţuri că totul e în regulă, că "maşinăria" funcţionează în două "pistoane", nu ca bietul Hitler, castrat pe jumătate.

2. Apropo de predecesorul Tăriceanului la Palatul Victoria. La ultimul târg de carte bucureştean, publicistul Adrian Năstase şi-a lansat partea a doua a "Codului Zambaccian". Autorul "termo-panem et circenses"  nu zgârie hârtia, ca atâţia atârnători de pix. Dimpotrivă, scrie ironic şi cu destul talent. La standul de prezentare mă aşteptam să dau nas în nas cu ciurda de pesedişti cărora ex-premierul le-a oferit o viaţă nouă. Măcar pentru atât, că de intelectualism nu i-am bănuit niciodată, nu-i trădează ridurile c-ar avea porniri cărturăreşti. M-am înşe­lat, de vreme ce nici un tovarăş de drum n-a vrut să fie zărit în vecinătatea proscrisului Adrian. Momentan, însoţirea cu nepotul "mătuşii Tamara" e dăunătoare, n-aduce profit. Nici voturi, nici ranguri, nici comisioane, nici imagine, nici contracte... O şleahtă de linguşitori de carieră sau în devenire strânsese, nu demult, în preajma sa candidatul de azi al obscurului colegiu din Mizil! (Un mizilic, la urma urmei pentru înaltul şi centralul politician!) Iar toţi ăştia se înghesuiau nu numai să-i numere "bilele", ci să i le şi mângâie fără mănuşi... Reflexul pupării poalelor boiereşti e vechi aici, în vatra dacilor, zice-se liberi, nu l-au inventat târâtoarele adunate în juru-i de naivul Năstase. La fel păţit-au şi alţii, ceea ce l-a îndemnat pe Napoleon Bonaparte să constate cu amărăciune că "nu omul are prieteni, ci fericirea lui". Ori puterea lui, ori banii lui, cârpesc eu trista remarcă a francezului de Corsica. Recunoştinţa  înfloreşte arar pe Pământ, dar mă îndo­iesc că cineva va învăţa ceva din nesfârşitele trădări de ici şi de colo. Nici măcar ocolitul şi hulitul Adrian Năstase, altfel spirit erudit, al cărui singur vis pare să fie doar răzbunarea eşecului prezidenţial din 2004. Şi reluarea beţiei pu­terii, cu aceleaşi vieţuitoare obediente alături, după cuvenita lor penitenţă... Politicieni cu duiumul, caractere ioc!

3. Scrie Tudor Arghezi în "Cimitirul Buna-Vestire" că, odată, un preşedinte de consiliu de miniştri a lăsat pe dinafară un  "veteran" al tuturor împerecherilor de Guvern anterioare, "motivând că s-ar fi tâmpit «completamente». Atunci mi­nistrul a plâns. Nu de un epitet care i se mai atribuise, dar de împrejurarea că pentru întâia oară, de douăzeci de ani de portofoliu, el ar fi rămas exclus din numărul celor doisprezece oameni mari ai ţării, şi s-ar fi sinucis dacă, în ultimul moment, când noii miniştri îşi pregăteau jobenele şi declaraţiile pentru jurământ, o doamnă din familia primului-ministru n-ar fi intervenit.
– O să ai un dobitoc mai mult în cabinet, îi zise doamna. Nu piere lumea.
– Spune-i dobitocului să se îmbrace, răspunse primul-ministru.
Era gata îmbrăcat".
Cum istoria se repetă, căţeaua!,
stau şi mă întreb câţi "dobitoci" or aştepta, "gata îmbrăcaţi", să fie chemaţi de viitorul premier...

4. Culmea populismului de partid şi de stat e să faci din "Logan" un slogan prezidenţial. Demagogul din Deal a atins şi această culme, şi nu ştie nimeni unde se va opri.