Firimituri de sfoiag (2)

Strania şi surprinzătoarea acuplare dintre pedelişti şi pesedişti e un fapt împlinit. Cum, de ce şi pentru ce nu mai contează când se tranzacţionează dosare penale şi bani de la stat. Cică la mijloc e interesul naţional, soarta României răstignite de criza mondială, dar asta e vrăjeală de mahala politică, pe gustul prostimii mahmure. Regruparea stângii deziliescizate sub flamura stacojiu-băsesciană ar trebui să-i facă pe alde Liiceanu, Cărtărescu, Patapievici, Mihăeş, Ungureanu şi Avramescu să cerşească scuzele naţiei.

1. În inima Ardealului, la Târgu-Mureş, activiştii cei mai recenţi ai europenismului habotnic au chemat sătenii din împrejurimi să le ţină un curs de asomare porcină. Sfântul Ignat e pe aproape şi parcă-l văd dând buzna în gospodăriile ţărăneşti cu ditamai cuţitoiu la brâu. Speriaţi de repetarea ritualului păgân şi anticomunitar, comisarii bruxellezi şi-au trimis în colonie apostolii tehnicilor de asomare. Ţăranii s-au uitat lung la ima­ginile târâite pe ecranele sofisticate, s-au scărpinat în barba ţepoasă şi reacţionară, semn că ceva le scapă. La sfârşit, unul dintre ei a conchis sobru, pătruns de utilitatea seminarului: "Dacă aşa cere Europa, aşa facem, da’ eu la cuţit nu renunţ! Cum am tăiat până acum porcu’, la fel voi face mereu!". Zicerea mureşeanului strânge în ea întreaga filozofie a românului despre o integrare europeană ce-şi pro­pune să strivească o tradiţie milenară. Pentru românul profund, globalizarea e primită, cu o condiţie însă: să nu se strice rânduiala pământului!

2. La fel se arată românul şi când vine  vorba de anticorupţie, se preface că pricepe dojana stăpânilor euroatlantici. Îşi bălăngăne capul a aprobare, dar la vot îl izbeşte cu copita pe ministrul Justiţiei şi-l imunizează pe bănuitul Ghiveciu. "Da' cine n-are dosar penal azi?", îşi varsă crezul electoral şi existenţial alegătorul buzoian în camera de filmat. Ghiveciii sunt în toate colegiile patriei, unii chiar înzăbreliţi, dar poporul votant nu se mai sinchiseşte de afacerile lor judiciare. Lupta anticorupţie a fost doar mimată, la presiuni externe, într-o ţară al cărei spirit justiţiar n-a existat niciodată. Românul a învăţat din curgerea-i istorică un adevăr dezonorant: îndărătul fiecărei sentinţe intens mediatizate se ascunde un interes politic, indigen ori străin....

3. Strania şi surprinzătoarea acuplare dintre pedelişti şi pesedişti e un fapt împlinit. Cum, de ce şi pentru ce nu mai contează când se tranzacţionează dosare penale şi bani de la stat. Cică la mijloc e interesul naţional, soarta României răs­tig­nite de criza mondială, dar asta e vră­jea­lă de mahala politică, pe gustul prostimii mahmure. Regruparea stângii d­e­zi­liescizate sub flamura stacojiu-băsescia­nă ar trebui să-i facă pe alde Liiceanu, Cărtărescu, Patapievici, Mihăeş, Ungureanu şi Avramescu să cerşească scuzele naţiei. Dar nu oricum, ci îngenuncheaţi pe coji de nucă şi spovedindu-se asemenea Postelnicului ceauşist: "Am fost un dobitoc!". N-ar fi de lepădat nici autoflagelarea publică, în faţa debilei societăţi civile, cu propriile articole de omagiere băloasă a unora, de manipulare ordinară a norodului. În definitiv, pentru nişte pro­fesionişti ai gudurării, gestul n-ar în­semna nimic, doar o altfel de târâre. Şi decât să te arunci de pe bloc... Chiar, "ape­­lul către lichele" e de-o actualitate revol­tătoare, şi d-aia intelectualii talibani sunt datori să-şi oprească un timp respiraţia, să se pitească niţel. Cât să se risipească damful laudei lor deşănţate, nu mult. Sunt destule cururi care aşteaptă la rând.

4. Eu cred că obsesia nemărturisită a preşedintelui e "Jiji", latifundiarul de fotbalişti. Să-şi pună un antrenor de paie la echipa guvernului, pe care să-l umi­lească oricând. Să-i dicteze prin telefon sau prin bileţele răspicate schimbările şi tactica de joc şi să se ia patriotic de jucătorii străini, cam asta e pofta domnului Băsescu. Deocamdată, îl are pe Boc, acest Argăseală al politicii mărunte, şi, zău, că ne ajunge falimentul Stelei! Nu e nevoie şi de falimentul României pentru ca preşedintele să-şi satisfacă "pohta" ascunsă.

5. Vasăzică, Preacucernicul Gigi i-a dăruit Preafericitului Daniel 100.000 de euro "pentru cheltuieli de înscăunare". Bani "fără acte", ca-ntre geambaşi, unul de pământuri şi altul de suflete dăulate. Păi, cine n-ar fi preafericit să se pricop­seas­că, peste noapte, cu un purcoi de bani? La întronare, chibiţii Patriarhului îl săltau în slăvi evlavioase pentru calităţile sale de manager şi anticipau schimbarea la faţă a instituţiei cu sutană (probabil sutana vine de la sută, că prea se ni­me­reşte melicul preoţesc cu denumirea veştmântului bisericesc!). Şi schimbarea s-a săvârşit, binecuvântată de  arhanghelii dijmuitori de arginţi, dai suta de mii de euroi şi primeşti "Crucea Moldavă"! Sponsorizare păgână, dar dezlegată de ăl de Sus! Aşadar, cuviosul Gigi a plimbat valiza corp delict nu numai pe Dealul Fe­lea­cului, ci şi pe Dealul Mitropoliei, însă anticorupţii au ratat flagrantul. E clar, Kazantzakis avea dreptate când spunea că "Dumnezeu e ca olarul, lucrează cu noroi", căci din acelaşi noroi e plămădit şi Gigi, şi Daniel, egali în slăbiciunile ome­neşti! Dracu’ şi-a băgat însă coada în taina Preaîmbârligaţilor şi-l împinge la trufia răzgândirii pe mucenicul dreptu­ri­lor litigioase, vorba justiţiarului Vanghelie. De pe poteca dintre credinţa de es­tra­dă şi fariseismul grobian, Sfântul Gheor­ghe de Pipera cere poruncitor să i se înapoieze dania. Din cerdacul Patriarhiei, Întâi Sponsorizatul îl afuriseşte duhov­nicesc şi-şi scuipă în  sân. "Piei, Satană!", se aude ocara Prea Sfinţiei Sale, în timp ce-l priveşte drept în ochi pe diavol.
Chiar să aibă dreptate Ţuţea cu a sa premoniţie tulburătoare – "Viitorul ortodoxiei este foarte catolic"?