Doua cuvinte fara o legatura intre ele: fiscalitate si competitivitate. La prima vedere. O privire adancita in esenta lucrurilor va scoate insa la iveala adevarul ca fara o fiscalitate rezonabila nu vom avea nici competitivitatea dupa care tanjim.
Ne confruntam inca, in mare masura, cu o fiscalitate impovaratoare, ce descurajeaza libera initiativa si contribuie determinant la vicierea mediului de afaceri. Am in vedere mai ales felul in care sunt proportionate impozitele directe, incepand cu taxarea profitului si a veniturilor din munca. Motiv care ne face sa ne dorim schimbari profunde in materie de filozofie bugetara.Ar fi nedrept sa gandim ca vinovat e Ministerul Finantelor. Sau Guvernul. La urma-urmei, actuala structura a fiscalitatii noastre e rezultatul unei increngaturi de mentalitati vechi si noi, de conjuncturi, de confruntari de idei, de decizii de multe ori contradictorii, ce au dominat viata noastra sociala, economica si politica in toti anii de dupa evenimentele din decembrie â89. Acum, insa, o reforma fiscala profunda, care sa stimuleze afacerile si munca performanta, a devenit inevitabila.
Ar fi un pas decisiv catre legarea veniturilor de competitivitatea muncii. Tinta imposibil de atins fara o reforma a sistemului de stimulente. Mai departe insa, e greu de acceptat ca o noua politica a stimulentelor ar putea avea succes fara o reforma a fiscalitatii.
Exista un pericol: nu ar fi exclus ca o astfel de reforma, daca ar primi startul, sa fie folosita de Guvern in scopuri electorale. Dincolo insa de acest aspect, desigur subiectiv, nevoia de stimulente fiscale este o cerinta obiectiva. Fiindca in prezent, daca in privinta cheltuielilor bugetare sunt probleme grele, in ceea ce priveste incasarile bugetare au aparut probleme irezolvabile.
Insasi constructia bugetara, prin filozofia actuala, a impins contribuabilii spre evaziune. Poate ca e firesc sa se taxeze tot ce misca, incepand cu autoturismele; si tot ce sta - de la terenuri la cladiri. Grav este insa faptul ca impozitele si taxele au ramas cu un singur rol major, acela de aduna bani in "casieria centrala" a statului. In schimb, contributia lor la cresterea eficientei muncii si a competitivitatii productiei nationale ramane extrem de redusa.
Reformele fiscale de pana acum, desi au fost racordate la multe dintre conceptele proprii economiei de piata, intr-un efort vizibil de modernizare a fiscalitatii, n-au mers insa pana la capat. Din acest motiv, intreprinderile sunt inca descurajate sa remunereze corespunzator competenta, initiativa si creativitatea. Sau, mai rau, sunt impinse sa caute refugii in munca la negru. Unde s-a ajuns? La cel mai nedorit rezultat: n-au venit nici destui bani la buget, nici economia nu a fost incurajata.
Daca de pe umerii intreprinderilor si salariatilor ar fi luata o parte a actualei poveri fiscale, fara indoiala ca s-ar deschide o cale importanta catre insanatosirea economiei. In aceasta materie nu-i nimic de inventat. Cartile scriu ca atunci cand ratele impozitelor scad, in compensatie creste baza impozabila. Fiindca relaxarea fiscala ucide o buna parte a evaziunii fiscale. Totodata apar noi locuri de munca si e stimulata munca performanta.