x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Fiul rătăcitor sau nu

Fiul rătăcitor sau nu

de Florin Condurateanu    |    21 Iun 2018   •   08:10
Fiul rătăcitor sau nu

Când tatăl este un răsfăţat al publicului, când este atât de îndrăgit de români de parcă l-ar avea ca rudă în fiecare familie, există tentaţia ca fiul să profite de culoarul favorabil pus la dispoziţie de notorietatea părintelui şi să trăiască toată viaţa şi să-şi clădească o carieră în umbra celebrităţii tatălui. Sunt însă cazuri în care fiul se dezlipeşte voit de numele glorios al tatălui şi abordează o altă cale, diferită. Florin Piersic junior nu are nimic din însorirea felului de a fi al lui Piersic senior. Florin Piersic senior este tot o primăvară,  captivează mulţimi şi cu rolurile, şi cu show-ul lui strălucitor, tăifăsuieşte la piaţă cu toţi ţăranii cu merele la vânzare. Florinel este un frondist, contestă tot, este un răzvrătit, şi asemenea roluri şi-a ales.

Răzvan Lucescu a reuşit să-şi croiască un alt profil de antrenor faţă de celebrul său tată, Il Luce. Nu şi-a propus să-l copieze, să-i imite strategiile, el a creat antrenorul Răzvan Lucescu, iată, cu nume şi realizări. A continuat însă să-şi admire şi să-şi iubească mult tatăl, declara că cea mai tristă zi a fost când l-a învins într-un meci amical pe Mircea Lucescu şi pe Şahtiorul lui, fiul antrenând Rapidul. Când Mircea Lucescu era ovaţionat de mulţimi pentru câştigarea Cupei Europei cu Şahtior şi făcea turul de onoare, cel care i-a pus pe umeri drapelul românesc a fost fiul Răzvan, el a preluat de la tată patriotismul. Şi patima pentru meserie.

Ianis Hagi, cu purtarea lui de copil cuminte şi deprins cu munca până la sacrificiu, se străduieşte să nu coboare cota teribilă a tatălui său. Şi fiul lui Gică Popescu  soarbe fiecare silabă spusă de tatăl său şi recunoaşte că i s-a întipărit pentru totdeauna deviza Baciului: “Să nu ai niciodată tricoul uscat, să-l storci de atâta sudoare!”. Ce renghiuri le joacă unora viaţa, glumeaţa de viaţă. Serialul “Liceeni” a devenit o prăjitură delicioasă pentru români. Foarte simpatizat era leneşul clasei, Ionică, sufletist, dar corijent la matematică. Culmea, îl buşise la mate profesoara poreclită Isoscel. Profesoara zbir, sperietoare mai ales la geometrie, a fost interpretată de îndrăgita Tamara Buciuceanu. Nimeni alta decât mătuşa actorului din rolul Ionică, Mihai Constantin. Înghesuială mare de vedete în familia lui Mihai Constantin. Tatăl, celebrul actor George Constantin, o culme a talentului şi dăruirii. Mama, lăudata soprană Iulia Buciuceanu, soră cu Tamara. Cu prea plin de har actoricesc, odrasla Mihai Constantin s-a luptat să-şi “paveze” singur drumul pe scenă şi este foarte apreciat.

 

 

×
Subiecte în articol: tata si fiu celebri