Floare de nu ma uita globalizare…

Cata lipsa de poezie: s-au reprofilat ghioceii. Acum nu mai anunta nimic. Poate doar departarea. Departarea de a fi! Oricand si oriunde. Dar caisii? Ce-o mai fi facand floarea de cais? In ce lumini s-o mai scalda? Cand o mai vrea sa apara?

Au inflorit magnoliile. Magnoliile de ianuarie. Avem, asadar, magnolii de iarna, magnolii inflorite de ianuarie. Se schimba florile! Se schimba si lumea. Ghioceii sunt atat de ravasiti, incat nici ei nu mai stiu cand sa rasara. Ghioceii nu mai sunt vestitorii primaverii. Vestesc orice, mai putin primavara. Cata lipsa de poezie: s-au reprofilat ghioceii. Acum nu mai anunta nimic. Poate doar departarea. Departarea de a fi! Oricand si oriunde. Dar caisii? Ce-o mai fi facand floarea de cais? In ce lumini s-o mai scalda? Cand o mai vrea sa apara? Dar pasarile? Pasarile ce-or mai insemna? Cat de mult mai putem crede in berze? Ele de ce-ar mai veni? Ce sa ne mai anunte, ce sa ne mai spuna? Se schimba florile, se schimba pasarile, se schimba lumea! Magnoliile, ghioceii, berzele, caisii... Iar de cealalta parte asteapta cuminti: resemnarea, gerul, promoroaca, zapezile de altadata, florile de gheata din fereastra... Iar noi, o data cu toate sentimentele ravasite din viata noastra, nedovediti inca de globalizare si incalzirea ei, bineinteles, globala, ne incapatanam sa mai credem in torsul firesc al lumii, in mersul firesc al lucrurilor si ne razvratim din toata fiinta ca sa putem crede in continuare in primavara...