x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Florin Piersic are atâta farmec încât cucereşte şi firul de iarbă

Florin Piersic are atâta farmec încât cucereşte şi firul de iarbă

de Florin Condurateanu    |    25 Noi 2020   •   07:10
Florin Piersic are atâta farmec încât cucereşte şi firul de iarbă

Chiar aşa, Florin Piersic e înzestrat cu un farmec agabaritic, se minunează şi colegii actori cum reuşeşte să ţină în priză sufletele a mii de oameni dintr-o sală polivalentă doar povestind nişte întâmplări, dar cu atâta haz şi har încât stârneşte o furtună de bisuri. Când se duce în piaţă să cumpere nişte mere stă vreo două ore printre tarabe, discută cu ţăranii în faţa conopidei şi roşiilor, se strâng ca albinele la roit cumpărători, toate frazele-i sunt delicioase. Fusese invitat la ambasada noastră din Irlanda, unde a susţinut un recital cu povestiri, poezii, cuplete de i-a fermecat pe toţi cei prezenţi. Auditorii l-au rugat pe Florin Piersic să iasă pe trotuar în capitala Irlandei, pentru a se poza cu spectatorii întâlnirii. Deodată, o ditamai maşina de salubritate a frânat şi de pe scara ei au sărit doi bărbaţi mătăhăloşi şi bruneţi. L-au luat în braţe pe Florin cei doi gunoieri care erau români: „Nea Florine, ce te iubim, pozează-te cu noi, o rugăm pe cucoana aia să ne fotografieze!”. Cucoana era Excelenţa Sa Ambasadoarea României, care a făcut fotografia cu Piersic la braţ cu cei doi gunoieri români din Irlanda. Frumos ca Harap Alb, cu fantezie teribilă în a inventa vorbe curtenitoare, Florin Piersic a răsucit minţile frumoaselor femei. Cum a cucerit-o pe Ana Szeleş, frumoasa actriţă din „Pădurea Spânzuraţilor”? Filmau la pelicula „Elixirul tinereţii” la Bucureşti şi inima lui Florin a palpitat când a văzut drăgălăşenia actriţei din Cluj. Florin a condus-o la gară, la vagon luat spre Ardeal şi, obosită, Anico a adormit. La Ploieşti, i-a bătut în uşa cuşetei şeful de vagon: „Aveţi un bileţel”. Era bileţel de la Piersic: „Mi s-a şi făcut dor de tine!”. A surâs Ana Szeleş şi a aţipit iarăşi. La următoarea gară, la Sinaia, iarăşi şeful de vagon îi aduce un al doilea bileţel: „Cum să nu mă urmărească frumuseţea ta?”. Şi, aşa, Ana Szeleş a primit bileţele din gară-n gară până la Cluj. I le scrisese Piersic şi îl rugase pe CFR-ist să i le înmâneze actriţei. Ana Szeleş a devenit soţia lui Florin Piersic. 

 

 

×