La primele dezvaluiri ale lui Emil Constantinescu, presedintele in exercitiu n-a reactionat. A crezut, probabil, ca nu reprezinta nici un pericol. Consecventa campaniei duse de fostul presedinte l-a pus pe ganduri. Iar intrarea in joc a CNSAS, unde are deja adversari, l-a pus in stare de alarma.
Facandu-l sa actioneze. Cu foarfecele la Popesti-Leordeni!
Marti, 13 decembrie, Emil Constantinescu a mers la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii ca sa-si argumenteze acuzatiile aduse lui Traian Basescu in chestiunea relatiilor cu fosta Securitate.
Fostul presedinte a dat curs astfel solicitarilor CNSAS dupa un sir de emisiuni tv (prima a fost "Zig-Zag cu Ion Cristoiu"), in care a dezvaluit ca Traian Basescu a fost ofiter al Securitatii, trecut care-l face prizonier activ al Structurilor mafiote de azi.
Marti, 13 decembrie, Traian Basescu a inaugurat Arhivele CNSAS de la Popesti-Leordeni. Prilej cu care a facut o declaratie extrem de importanta: in ianuarie 2006, CSAT va decide ca dosarele de Politie Politica sa fie predate CNSAS si de Serviciul secret al Armatei, si de Serviciul Secret al Internelor.
Cele doua momente - de la sediul CNSAS si de la Popesti-Leordeni - au avut evidente note aducatoare de rating. Cel creat de Emil Constantinescu, prin senzationalul documentelor indicate sau chiar puse la dispozitia Colegiului. Cel de la Popesti-Leordeni, prin show-ul de starleta creat pe loc si la inspiratia lui Traian Basescu.
In astfel de imprejurari, spectacolul politic sufera de pacatul spectacolelor de circ. Deveniti simpli spectatori, cetatenii urmaresc cu gura
cascata spanzurarea de un fir de ata a acrobatei si ridicarea in doua picioare, pentru a servi ceasca de ceai, a elefantului de o tona.
Anesteziati de uimire, spectatorii din tribunele circului nu sesizeaza centura de siguranta a acrobatei si varful ascutit cu care e impuns elefantul. In cazul spectacolului politic de marti, cetatenii n-au sesizat, poate, cateva amanunte mai mult decat semnificative.
Astfel:
a) exact cand Emil Constantinescu isi expunea documentele la CNSAS, Traian Basescu taia panglica de la Popesti-Leordeni
Posibila interpretare:
Asa cum bine a ilustrat Antena 1, impartind micul ecran in doua, momentul de la Popesti-Leordeni a fost gandit de presedinte ca o replica data de la distanta lui Emil Constantinescu.
Ceva in genul: e absurd sa crezi ca eu, Traian Basescu, ma tem de trecutul meu, cata vreme
m-am zbatut ca toate dosarele sa ajunga la CNSAS!
b) exact cand Emil Constantinescu sugera ca Traian Basescu a fost la Anvers ofiter al Serviciului secret al Armatei, presedintele anunta ca va cere CSAT ca si arhivele DIA sa fie facute publice.
Posibila interpretare:
Tot o replica data lui Emil Constantinescu:
Daca m-as teme de dosarul de la DIA, as mai cere CSAT descuierea arhivelor DIA?!
c) la ceremonia de la Popesti-Leordeni, a participat din partea CNSAS doar Gheorghe Onisoru. Nici un alt membru al Colegiului n-a fost prezent. Presedintelui CNSAS momentul solemn i-a dat prilejul de a declara ritos ca Traian Basescu n-are dosar de Politie Politica si ca, in consecinta, subiectul e inchis.
La Bucuresti insa, Mircea Dinescu, membru marcant al Colegiului si adversar fatis al lui Gheorghe Onisoru, a fost de alta parere. Domnia-sa a declarat cu multe subintelesuri:
"Vom cantari niste lucruri pe care, trebuie sa recunosc, acum un an nu le intelegeam prea bine. Emil Constantinescu ne-a lasat o cerere si vom fi nevoiti sa reluam cercetarile privind colaborarea lui Traian Basescu cu Securitatea".
Posibila interpretare:
Traian Basescu a pariat pe Gheorghe Onisoru. Care, de altfel, a si lasat balta intalnirea cu fostul presedinte pentru a da fuga la Popesti-Leordeni. Emil Constantinescu si-a gasit un sprijin (neasteptat) in Mircea Dinescu. Care, la randu-i, devenit intre timp adversar al presedintelui, ii poate da acestuia multe batai de cap propunand si chiar impunand reluarea anchetei.
Posibila concluzie:
La primele dezvaluiri ale lui Emil Constantinescu, presedintele in exercitiu n-a reactionat. A crezut, probabil, ca nu reprezinta nici un pericol. Consecventa campaniei duse de fostul presedinte l-a pus pe ganduri. Iar intrarea in joc a CNSAS, unde are deja adversari, l-a pus in stare de alarma.
Facandu-l sa actioneze. Cu foarfecele la Popesti-Leordeni!