Niciodata nu este Franta mai interesanta, mai egala cu ea insasi, mai apropiata de vocatia ei universalista, ca atunci cand incepe sa fabrice putina utopie si sa transmita acest parfum in jurul ei. Este ceea ce se resimte de pe 6 mai incoace, cand socialistul François Hollande a castigat alegerile prezidentiale. Chiar daca el se vede deja confruntat cu primele probleme si cu primele polemici, chiar daca bursele il pandesc incruntate, chiar daca pietele financiare sunt intr-o expectativa extrem de prudenta, chiar daca unele mesaje de felicitare din strainatate sunt formulate cu jumatate de gura, fabrica de utopie a Frantei a reinceput sa lucreze cu norma intreaga... In discursurile sale, imediat dupa anuntarea victoriei, François Hollande a tinut de altfel sa spuna ca o noua pagina de istorie va fi scrisa in Franta. Iar schimbarea din Franta, a mai mai instistat el, va fi de natura sa dea tonul pentru o schimbare mai larga, in Europa si in lume.
Iata-ne deci, in plina criza, intr-un moment cand nimeni nu mai are curajul sa fie optimist, cu un mesaj de speranta lansat in multe directii, catre tarile care sufera din cauza politicii de austeritate, cat si in directia europenilor care si-au vazut in ultimii ani calitatea vietii amenintata sau chiar grav afectata. Dincolo de aceste cuvinte insa, ceea ce spune François Hollande este ca retetele ultraliberale nu sunt inscrise in mod imuabil in codul genetic al umanitatii si mai ales al civilizatiei umane. Crizele nu sunt nici ele o fatalitate. Exista solutii, pare sa sugereze François Hollande, iar social-democratia europeana are un rol de jucat in gasirea acestora. Prin acest discurs, François Hollande i-a captat pe multi tineri, i-a facut sa vibreze si sa creada in politica. Si pe buna dreptate, pentru ca nu poti fascina generatia tanara, nu-i poti face pe tineri sa iubeasca politica doar vorbindu-le despre disciplina bugetara, laudand binefacerile pietei libere sau explicind la nesfarsit rolul Bancii Centrale Europene si al Fondului Monetar International in stabilizarea economiei. Oamenii au nevoie si sa viseze putin, sa creada in progres si in umanitate, or, François Hollande a stiut sa atinga aceasta coarda sensibila.
Mai ramane intrebarea daca aceasta schimbare de om va aduce si una de fond, in Franta si in Europa. Cu siguranta ca François Hollande, in ciuda aparentei modestii, are ambitia de a juca un rol pe plan european si international. Probabil ca in perioada imediat urmatoare va calatori destul de mult pentru a-si forja o statura internationala si pentru a castiga experienta in acest domeniu. Pe de alta parte, stanga europeana ar putea renaste o data cu victoria lui Hollande. Sa nu uitam ca valurile crizei i-a maturat de la putere pe Gordon Brown in Marea Britanie, pe José Luis Zapatero in Spania, pe José Socrates in Portugalia sau pe Georges Papandreu in Grecia. Din cele 27 de tari ale Uniunii Europene, zece au la putere socialisti, in conditii de coalitie sau nu.
Probabil ca venirea lui François Hollande la putere in Franta va reactiva fabrica de idei a social-democratiei europene. Iesirea din criza, pare sa spuna François Hollande, nu se poate face doar cu solutiile economistilor si politicienilor ultraliberali, ale pietelor financiare si ale lumii bursiere, ale Fondului Monetar International si ale tehnocratilor de la Bruxelles. François Hollande a reusit deja sa impuna tema relansarii cresterii economice ca fiind una prioritara, iar in aceasta privinta poate deja conta pe cativa aliati in Europa. Belgia, Irlanda, Italia considera si ele ca Germania a mers prea departe cu impunerea viziunii ei stricte, si ca austeritatea singura, fara masuri de relansare a economiei, duce la dezastru. Ceva, ceva a inteles si Germania intre timp, intrucit exporturile ei, dintre care majoritatea merg in interiorul Uniunii Europene, risca sa fie penalizate daca europenii nu vor mai avea cu ce sa cumpere si nu vor mai consuma.
In ultimii cinci ani, Europa s-a obisnuit cu "stilul Sarkozy" (sau "metoda Zorro", cum spunea un celebru eseist, Jacques Attali). Despre "stilul Hollande" nu se stie inca nimic. Daca François Hollande isi va impune o metoda de lucru, ea ar putea fi una invatata de la cel care i-a fost mentor multa vreme, si anume de la Jacques Delors, fost presedinte, timp de zece ani, al Comisiei Europene, o personalitate care a marcat profund constructia europeana in sensul cel mai bun. François Hollande poate conta in echipa sa si pe un om care vorbeste limba germana si pe care il va trimite probabil mereu sa defriseze terenul in relatiile sale cu Berlinul, este vorba despre Jean-Marc Ayrault. In privinta acestuia, patron al deputatilor socialisti in cadrul Parlamentului, se spune ca are chiar sanse de a fi numit prim-ministru.
Socialistii francezi se pregatesc sa exercite puterea, dar ei mai au de traversat o perioada de competitie electorala, pentru ca in iunie au loc in Franta alegeri legislative. Utopia va fi de scurta durata daca François Hollande nu va dispune de majoritate parlamentara. Iar in acest moment, Franta este putin obosita de atatea alegeri, prezidentialele ii obsedeaza pe oamenii politici de peste un an si jumatate. Dintre cele 27 de tari membre ale Uniunii Europene, 7 sunt monarhii si 20 sunt republici. Franta insa a luat ceva de la ambele sisteme, intrucat presedintele sau are, din punct de vedere constitutional, puteri mai mari decat cel american, si este onorat printr-un protocol demn de un rege. Unii observatori considera chiar ca prin aceasta institutie prezidentiala puternica vocea Frantei "cantareste" puternic in lume, si nu atat prin influenta ei economica, militara sau culturala. Presedintele francez dispune de atatea prerogative, are dreptul de a lua initiative in atatea domenii, incat prin puterea sa devine un personaj inconturnabil al vietii politice internationale.