Furunculul zânei

O divă, ca să nu se observe că-i foarte, foarte proastă, trebuie să fie foarte, foarte frumoasă. Frumuseţea, dacă nu-i dublată de deşteptăciune, aduce a nedreptate. Prostia la frumoase pare o reparaţie. Natura dă într-o parte şi ia în alta. Oamenii nu se simt vinovaţi că remarcă prostia, întrucât e tot de la natură. E mult mai rău dacă femeia frumoasă are o minte de rând, dacă e mediocră. Lumea zice atunci că-i divă sau zână.

Când se scrie în ziare că nu ştiu care acţiune de binefacere va fi onorată de o zână, nu-i nevoie să i se dea şi numele. Vedetele sunt cu ciurda, divele s-au înmulţit şi ele, dar zâna trebuie să fie numai una. La o mare acţiune de binefacere, zânei i s-a pregătit un fotoliu roşu drept în mijlocul scenei. Din exces de zel şi fiindcă au văzut că păşeşte cam ezitant, organizatorii au împins fotoliul în calea zânei. Situaţia a devenit întrucâtva jenantă, deoarece organizatorii insistau ca zâna să ia loc, iar ea respingea fotoliul, gata să se enerveze. La zâne, nervozitatea e remarcată imediat. Zânelor le stă bine când râd. De aceea, râd tot timpul. Dacă mai multe persoane se uită la un accident groaznic de circulaţie, iar între acestea să găseşte şi o zână, ea râde. Suferă exact ca orice om întreg la minte, însă râde, ca să nu facă riduri. Dacă are riduri, nu mai e zână, e divă sau, chiar mai rău, vedetă.

Pe scenă a avut loc un fel de buluceală cu fotoliul, ca atunci când unii trag în hăis şi alţii în cea. Până la urmă a învins zâna. Dar cu ce preţ! Trebuia să fii mort de admiraţie pentru frumuseţea ei sau, dimpotrivă, defazat faţă de cele ce se petreceau acolo, sus, ca să nu-ţi dai seama că zâna avea o problemă. Şi nu oriunde, ci la organul aşezător. Gândul te ducea imediat la un furuncul. O divă, care, tot aşa, prezida furuncolizată o licitaţie de binefacere, cu tricouri de fotbalişti şi chiloţi de vedete, a putut totuşi să ia loc în fotoliu, dar cu jumătate de fund. Faptul îi aducea un plus de graţie, pentru că trebuia să se proptească mai bine într-un picior. Depinde unde te pricopseşti cu furunculul.

În fine, zâna a prezentat cele mai scumpe obiecte donate de oameni cu inima largă, cum ar fi brichete cu cristale Swarovski sau tablouri pictate de Adi Mutu, Adi de la Vâlcea şi Adi Minune, fiind evident că are un disconfort central. Disconfortul o făcea să salte din fund oarecum neartistic când trebuia să manifeste entuziasm la un preţ mai mare.
Povestea era să ia o întorsătură extrem de urâtă în clipa în care creatorul de modă, care o seconda, a împins-o spre public, conform protocolului la parangheliile cu lume bună punându-i mâna pe fund. Gestul nu avea nimic sexual, era strict profesional. Însă, cum zice un proverb, se nimerise mâna nepotrivită în momentul nepotrivit, la locul nepotrivit.

Zâna a sărit un metru în sus şi în faţă, pe un traseu crescător, înjurând ca orice târfă din Gara de Nord când un golan îi bagă un deget în fund. Omeneşte, reacţia era de înţeles, indiferent de locul unde apăruse furunculul: în mijloc sau lateral. Doar că lumea din sală nu cunoştea pricina medicală şi s-a gândit la Gara de Nord. Incidentul a fost comentat câteva zile şi apoi a fost uitat. Datorită nervilor, zâna s-a ales cu nişte riduri oribile, care se văd şi mai clar când râde.