Galma pe nas

Un copil s-a nascut cu o galma pe nas. O vedeai numai daca erai parinte. Dar si parintii aveau pareri diferite. Tata, ca nu vedea nimic; mama, ca era totusi o galma. In liceu, baiatul a fost poreclit Galma. Tinerii sunt rautaciosi. Daca pot sa-si bata joc de colegii cu probleme, orice prilej ca s-o faca e bun. O fac chiar si cand n-au motiv. Slabiciunile colegilor sunt motivul. Baiatul era poreclit Galma nu pentru ca buburuza de pe nas ar fi insemnat ceva. Dar cum liceenii se studiaza tot timpul in oglinda, suparati pe urechile lor prea mari sau pe bubitele de pe frunte, galma de pe nasul colegului era pretextul de a-si bate joc de ei insisi, de a se imbarbata, stiindu-i si pe altii cum sufera.

Destramandu-se grupul, porecla s-a pierdut. Tanarul a ramas insa cu convingerea ca, oriunde s-ar fi dus, la facultate sau la o meserie, negul de pe nas devenea automat semnul deosebitor. Semnul care ii starnea pe cei din jur sa-l suspecteze de alte hibe ascunse. Mai ales ca era un flacau inalt si spatos, pe care obiceiul de a tacea, ca si cum nici n-ar fi fost de fata, cand se pornea palavrageala, il facea misterios, indeosebi in fata femeilor.

"Pacat - spuneau femeile - ca are mizeria aia pe nas, altfel ar fi fost o frumusete!"
La treizeci de ani, holtei si cu un complex de infirm pe cale sa-l faca taciturn si nesuferit pentru oricine ar fi vrut sa-i fie prieten, a decis sa se opereze. Un medic i-a spus ca e un risc, intrucat galmele astea, cand sunt deranjate, duc la tot felul de complicatii, iar altul l-a asigurat ca o sa ramana doar cu o urma rosiatica, mare cat un nasture de camasa, care, cu timpul, va disparea.

Operatia n-a fost grea, analizele au aratat ca nu era nimic canceros, numai ca pe locul unde ar fi fost sa se vada o pata rosiatica au crescut doua galme. Una la fel de mare cat cea retezata si un puisor negru, ca un copil din flori cu tata african. Din rau, in mai rau. Mai bine zis, din nimic, in rau de tot, fiindca acum tanarul se uita mereu in oglinda si se gasea respingator. Desi nu era. Desi pentru cei trecuti, ca si el, de treizeci de ani, aproape nimic din ce fusese important in adolescenta nu mai conta. Nici pentru femeile care gaseau candva ca galma de pe nas ii afecta infatisarea, aceasta nu mai conta. Singurul lucru care le supara era ca nu le lua in seama. Ca in loc sa se uite si el, ca tot omul, la colegele de serviciu nemaritate, scotea pe furis o oglinda si isi contempla galma.

La patruzeci de ani, nasul i se latise, un nas mare, de barbat adevarat, iar galma, in comparatie cu nasul, nici nu se mai putea chema galma. Era ceva, acolo, care nu supara pe nimeni. Dar viata barbatului, ramas neinsurat, cu o mohorala pe chip fara leac, cu un aer de om pedepsit fara drept la recurs, nu mai insemna mare lucru. Si macar dac-ar fi stiut de la ce i se tragea. De la aproape nimic. De la o inchipuire. Destul insa sa creada ca i se trage de la toti cei cu care trebuia sa aiba de a face. Il enervau toti, deci erau vinovati toti pentru toate. Si cel mai mult il enervau tinerii care, ca sa se tina in pas cu moda, isi faceau pe nas o galma artificiala, un benghi negru, uneori si doua, ca sa fie mai interesanti.