George, Mugur si Traian

Cand George Soros a dat marea sa lovitura asupra lirei britanice, acum 13 ani, marele lui aliat a fost chiar Banca Angliei, care avea un scop clar: sa tina lira la un anumit curs. Soros a pariat ca lira era supraevaluata (lucru adevarat, desi nu neaparat important pentru actiunea lui) si si-a pus banii - ai lui si ai altora - in acest pariu. Cum a facut? A imprumutat miliarde de lire si le-a convertit in marci germane. Cand lira s-a prabusit, a facut conversia inapoi in lire, si-a platit datoriile si-a mai ramas si cu un miliard - bani de buzunar. Inteligenta lui a fost sa mizeze pe efectul de turma: cand traderii au vazut ca cineva din piata da lirele pe marci pe scara larga mai intai s-au ingrijorat, apoi s-au speriat si in final s-au panicat. Panica a fost de fapt cea care i-a facut banii lui Soros. Panica celorlalti, care nu intelegeau ce se intampla. Iar cea care a pierdut a fost de fapt Banca Angliei, care a avut mandat politic sa nu permita devalorizarea monedei si care a investit o multime de resurse, pana in ultima clipa, in mentinerea acesteia.

Pe o scara mai mica, moneda noastra nationala e si ea acum in vizorul catorva Soros mai mici si poate mai ambitiosi. Numai ca din 1992 si pana astazi bancile centrale au invatat o regula fundamentala: speculatorii iubesc regulile. Plafoanele fixate. Si se folosesc de ele - oricate reglementari ai introduce in piata care sa-i opreasca.

Ei bine, in cheia aceasta trebuie citita evolutia cursului leu/euro din ultimele doua saptamani. Nu ne putem permite sa tinem moneda la un nivel fixat, oricat de tare ar iubi exportatorii chestia asta. Si asta tot dintr-un motiv economic: pierderile pe care BNR - si deci noi toti - le-ar suferi in cazul unui atac victorios asupra leului sunt potential mai mari decat pierderile lor din diferentele de curs, atunci cand acesta fluctueaza liber.

Dincolo de asta insa, ce e cu adevarat interesant e impactul psihologic: romanii au fost pusi inca o data in fata unei manifestari a pietei (aproape) libere. Cei care au avut curiozitatea sa studieze problema au descoperit ca banul e o marfa, al carui pret variaza in functie de cerere si de oferta, cam la fel cum s-ar intampla si cu merele, daca (exemplul e fictiv, bineinteles) importatorii n-ar fi prieteni buni. Scaderea cursului euro n-a ieftinit nimic in afara de moneda - iata inca un lucru interesant, cu toate ca e de presupus ca importatorii au cumparat euro acum cateva zile, la cursul cel mai de jos, pentru a finanta achizitii mai ieftine. N-o sa vedem diferenta, dar ei o sa vada un pic de profit.

Dincolo de toate, volatilitatea mare (fie ca vorbim de piata de actiuni sau de cea financiara) e potential o sursa de castig pentru niste cetateni neinteresanti pentru presedintele Basescu: brokerii si traderii. Cu siguranta, macar cativa dintre ei au facut sute de mii de dolari in ultimele saptamani, doar cumparand si vanzand. Fara tunuri si tepe. Fara fabrici si uzine, fara campanie electorala si fara cereri de cumparare de case - nationalizate ori nu. Ei bine, te astepti acest (aproape) singur model de imbogatire rapida si cinstita in Romania sa fie ridicat in lumina reflectoarelor si propus maselor ca alternativa la baronul local, care le jupoaie. Nu e cazul insa. Baronul local, care si-a privatizat judetul, e acum impozitat mai putin, la 16%, in vreme ce brokerul se pregateste de extrataxare, pentru ca, evident, face banii fara munca.

Dar deja am trecut la o alta poveste, aparent fara nici o legatura cu prima. Nu e vina autorului: cu un presedinte care stie atatea, nu mai rezisti pe piata cu editoriale despre un singur subiect…