x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Gică Petrescu se supăra când se discuta despre vârstă

Gică Petrescu se supăra când se discuta despre vârstă

de Florin Condurateanu    |    21 Aug 2020   •   07:30
Gică Petrescu se supăra când se discuta despre vârstă

E atâta Românie în cântecele lui Gică Petrescu încât străbate vremurile ca un veritabil nemuritor. Repertoriul lui Gică conţine numai cântece melodioase, toate au devenit în zicerea lui şlagăre fredonate de români peste tot. E suflet românesc, sentimental, în arta lui Gică Petrescu, e parfum de timpuri frumoase, româneşti, în melodiile lui: „Hai să ne-ntâlnim sâmbătă seara/Într-o cârciumioară la şosea,/Unde cântă-un pian şi o vioară/Și-unde nu ne vede nimenea”, „Fetiţe dulci ca-n Bucureşti/Pe nicăierea nu găseşti”, „Du-mă acasă, măi tramvai,/Du-mă acasă ce mai stai,/Du-mă la căsuţa mea cu verdeaţă şi cişmea”, „Uite-aşa aş vrea să mor/Într-o crâşmă din Obor/Cu paharul lângă mine,/Cu cobzarul lângă mine”, „Să-i tragem o beţie,/De pomină să-i fie”! Apropo, nu era băutor, ducea o viaţă cumpătată sub severa privire a soţiei Cezarina Moldoveanu, doctoriţă, care s-a lăsat de medicină ca să-l secondeze de aproape pe Gică. Şi, culmea, Gică Petrescu a murit singur, aşezându-se pe un scaun în holurile restaurantelor din vecinătatea apartamentul lui de lângă Cercul Militar, ca să vadă oameni. Ce trist, el, aclamat peste tot de mii de oameni, care-l năpădeau cu cereri de bis-uri! Gică Petrescu şi nevasta ţineau ca artistul să arate impecabil, cărarea să fie trasă cu linia, cămaşa să fie apretată de nota 10, machiajul să facă luminos un ten de nebătrân. Se enerva Gică Petrescu când cineva amintea de vârsta lui, de anii mulţi adunaţi. O întâmplare nostimă mi-a povestit-o Florin Piersic. Erau într-un turneu de mare succes în diaspora românească, plecaţi la mii de kilometri distanţă de Ţară, iar românii îi primeau împărăteşte de artiştii noştri. Mai erau câteva minute până la spectacolul atât de aşteptat de români, cabinele din ţara organizatoare aveau pereţii pe trei sferturi şi se auzea orice zgomot din cabina vecină. Piersic se aranja într-o cabină vecină cu cabina lui Gică Petrescu şi aude cum un spectator ajunge la el, un bărbat născut în România, emigrat de ani mulţi în ţara occidentală. Gică Petrescu era un crâmpei luminos din tinereţea acelui bărbat, care îl copleşea pe Gică cu laude şi amintiri. La un moment dat, spectatorul se enervează pe cei cu reflectoarele: „Nişte tâmpiţi, nea Gică, ţi-au pus o lumină aşa de nepotrivită pe faţă de aveai cap de mort!”. Şi repeta obsesiv chestia asta cu cap de mort. Piersic a auzit scena caraghioasă şi imita în culise dialogul cu spectatorul. A aflat Gică Petrescu de imitaţiile amicale ale lui Florin şi s-a supărat tare pe el. Piersic abia a putut să-l împace.  

 

×