Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Barcelona reprezintă la ora actuală studioul în care a fost realizată cea mai reuşită fotografie de antrenor pentru Josep Guardiola. Performanţele academice ale Barcelonei, performanţe din care naţionala Spaniei s-a împrumutat pentru a străluci mondial, au lucrat şi în favoarea lui Guardiola. Doar astfel a fost posibilă retuşarea imaginii lui Pep până la rafinament. În plus, dacă mai era nevoie, soclul viitoarei statui a devenit şi mai solid graţie armăturii pe care Guardiola şi-a procurat-o, mai nou, din rivalitatea cu un alt mare brand al momentului. Din rivalitatea cu Mourinho, antrenorul care a preluat Realul din Madrid, adversar etalon pentru Barcelona, după ce se împroprietărise în Italia cu o "Banca de aur" aglomerată de performanţe incredibile. Pep Guardiola pluteşte stelar şi nu au a-l mai atinge nicicum decolările noastre domestice. De aceea, elogiul la care m-am înhămat nu porneşte din vreo trufie neghioabă, din speranţa că aş putea eu să-i mai creez cumva vreo stare de bine lui Guardiola. Scriu despre Barcelona şi despre Guardiola doar pentru a realiza de la ce mari înălţimi ne putem prăbuşi noi în nimicnicia care ne caracterizează. Florin Marian a călătorit cu interes jurnalistic prin Spania. El povesteşte în Prosport că, în cadrul unor conferinţe de presă, l-a abordat şi pe Guardiola. Nu reiau informaţiile pe care cititorii şi le pot furniza, firesc, de la sursă. Mă rezum la observaţia că jurnalistul a trăit o binevenită stare de confort atunci când Guardiola a dat semn că-i recunoaşte identitatea naţională prin întrebarea "Ce mai face Gică Popescu?". Gestul antrenorului spaniol poate părea surprinzător. Dar numai pentru ignoranţi. Poate părea şi un privilegiu pe care Guardiola îl acordă cu generozitate imperială unui om cu care s-a petrecut prin viaţă întâmplător şi fără urme. Dar şi această falsă impresie poate aparţine tot ignoranţilor. De fapt, Gică Popescu şi Josep Guardiola populează aceleaşi calificative ale fotbalului. Iar Guardiola nu recunoaşte acest fapt doar din complezenţă. Chiar crede în el şi a făcut dovada credinţei sale. Nu cu mult timp în urmă, cumnaţii Gică, Hagi şi Popescu, au fost martorii unui meci Barcelona – Real Madrid. Guardiola l-a întâlnit pe Gică Popescu chiar înainte de meci. L-a întâlnit atunci când orice antrenor îşi cheltuieşte timpul extrem de chibzuit şi numai cu scopul aducerii echipei în condiţii de start cât mai bune. Iar Guardiola nu a găsit atunci altceva mai bun de făcut decât să-l invite pe Gică în vestiarul Barcelonei, considerând că prezenţa românului poate fi mobilizatoare pentru fotbaliştii săi. Or, cu aşa ceva nu se glumeşte. Un asemenea gest presupune responsabilitate asumată şi nu are nimic comun cu declaraţiile de complezenţă, cu acea gargară care uneori colorează demersurile din presă. Guardiola trăieşte în respect faţă de adevărurile istorice. Şi adevăr este că Gică Popescu este fotbalistul care, în calitate de căpitan al Barcelonei, a primit Cupa Spaniei şi felicitările de rigoare din partea Regelui Juan Carlos de Bourbon. Guardiola îşi aminteşte. Şi de-asta este el mare. Românul uită pentru a nu se confrunta cu înălţimi cărora nu le poate face faţă. Şi de-aia suntem unde suntem. L-am luat la purtare pe marele fotbalist care a fost Gică Popescu şi l-am izolat în afara fotbalului. Nouă ne sunt de-ajuns maidanezii care populează fotbalul într-o mare veselie. Cât despre performanţe, să fie la ei. Fiindcă noi tot nu suntem capabili să ţinem de ele.
