Grefa de fericire

Craciun fericit! Sarbatori fericite! Iata, in rezumat, urarile pe care le pri­mesc generos de la prieteni (mai rar sau deloc de la rudele de sange, le­ne­se, ca si mine, la capitolul indatoririlor formale). M-am gandit sa ex­pe­diez si eu un mesaj: Fericire, nu doar de Craciun! Si sa ma iscalesc. Asta ar insemna fericire la foc conti­nuu, sanatate nonstop, bucurii fara in­trerupere. Fericire tot anul: si de Rusalii, si de Lasatul Secului, si vi­ne­rea, si cand ai copilul in spital, si cand a facut galci soacra. Si cand la ana­lize, daca ai avut indrazneala sa ti le faci, iti iese ca ai, sa zicem, cancer. Dar ce mai e un cancer in zilele noastre cand lumea toata sufera de ma­ladii mult mai grave?! Spiritul Cra­ciu­nului (subiectul unui film american pe care-l vizionez plictisit fiindca am mai vazut, in zece variante, aceeasi pelicula) inseamna sa da­ru­iesti fericire. Fericire la pachet, cu funda roz sau albastra, expediata pos­tal sau prin curier, uneori inmanata di­rect. V-am adus acest pachet cu fe­ri­ci­re. Luati cate putin, cu lingurita, sa nu vi se aplece. Ce ziceti?

In Constanta sau Cluj, n-am re­ti­nut exact, de Craciun s-au nascut opt be­be­lusi. Toti sunt sanatosi tun. Ce ra­pid trag concluziile, mai ales la televi­zor, purtatorii medicali de cuvant! N-a apucat sa scoata un oracait ala mic si e declarat apt pentru serviciul mi­litar. Intr-un orasel american, o fa­milie de opt persoane a fost masacrata cu pistolul. Politia trage concluzia ca acei decedati s-au reunit pentru a serba impreuna Craciunul (e – nu-i asa? – o sarbatoare in familie), si unul dintre ei i-a impuscat pe ceilalti. La urma s-a sinucis. E trist, zice purtatorul american de cuvant, cu atat mai mult cu cat evenimentul s-a petrecut de Craciun. Haida-de! O zisesi!

Noi suntem invatati cu ciuruirile de Craciun. Regretatul Im­pus­cat si consoarta sa au fost facuti to­ca­tu­ra de kalasnikov tocmai in ziua sfan­ta. Altii ne-au ciuruit mai incoace si se pregatesc sa ne mai ciuruiasca o data si inca o data, pana la sfarsitul lu­mii, care pentru multi dintre noi a avut deja loc. Lipind cele doua evenimente, cel romanesc si cel american, avand ca numitor comun cifra 8, tragi lesne concluzia ca tara fericirii nu e America. E mai bine de trait in Romania, care, o zicea ironic si nemultumit cineva, a devenit 'o tara de mamicute si bebelusi'. Se vor lua fireste masuri de austeritate si in aceasta privinta. Ce atata risipa de nasteri! Muierile astea nu se astampara nici in ziua de Craciun! Sa-si mai tina picioarele li­pite!

Se va da probabil un ucaz guver­na­mental pe aceasta tema, iar, daca nu trece de Parlament, se va asuma raspunderea. Exista de altfel exemple feminine eroice in inaltele institutii, care, acaparate de raspunderile patriotice, nu se irosesc in fabricarea de plozi. Abia daca au timp sa utilizeze tehnologia pentru intamplatoare delectari personale. Asa se face ca nici Intaiul Barbat n-a fost hiroto­nisit bunic, odraslele avand preocupari mai inalte.

Un prieten ambasador, cu o viata culinara exemplara, m-a sunat de Craciun sa-mi aduca aminte ca n-am voie, din motive cardiace, la porc. Taie, zice, porcul, dar nu din cotet, ci de pe lista. Tocmai infulecasem cu pofta sorici si toba si, fara voia bunului meu prieten, carnati. Toate rezultate din batatura mea. M-am ofilit. Zi-mi si tu ceva de bine, ca tocmai ma apropii de sarmale! Pai tocmai ti-am zis, continua dojenitor diplomatul. Azi dimineata m-am tre­zit viu, ceea ce mi-a creat o anume bu­na dispozitie. Craciun fericit!, imi u­reaza un coleg de catanie. Craciun fe­ricit!, piuie un mesaj de peste Ocean de la o colega evadata din, cum spu­nea ea, orfelinatul romanesc. Eu ma aflu tot aici si, in mod cert, din motive de piftii abundente sau de absenta acestora, imi voi ingadui s-o sfarsesc aca­sa la sorocul hotarat de Cel de Sus.

Scot excesele culinare ranind la vaci (vacile nu tin Sarbatorile, cum fac ingrijitorii lor care sunt liberi sa se im­be­te si in aceste zile, nu doar in cele pretins lucratoare), dezghetand apa din vasul porumbeilor si veghind ca uliul sa nu-mi mai salte o gaina. Mica mea gospodarie taraneasca, inapta inca pentru deschiderea pro­iec­ta­tei Tabere de sculptura (anexa a Mu­zeului Pietrei), tipa, zbiara si cot­co­daceste de foame la cea mai ne­in­semnata neglijenta, asa ca serbez, in spi­ri­tul Nasterii Domnului, Craciunul aproape de iesle. Fanul miroase bine, in Sangeru s-a asternut linistea, clo­po­tele care au batut ieri au tacut azi, das­calul scapand si el la o tuica fiarta. Jaristea, batuta toata ziua de soare, arata un obraz pamantiu, in timp ce spre Ciortea, bucata din pietrele Istritei, cu expozitie nordica, se arata le­gat pospaiul unei zapezi ravnite.

Din curtea mea, lumea se vede in alb si negru. Grefa de fericire operata de da­tini asupra natiei, in aceste zile in care tristetea trebuie abolita, bolile in­terzise, inmormantarile reprogramate, pare reusita. Inchei urandu-va si eu fericire, dar nu doar de Craciun.