Ce concluzii trage orice roman care vede, in fiecare saptamana, filme americane cu teroristi si agenti secreti greu de ucis?
Prima ar fi ca intr-o zi o sa le reuseasca figura si teroristilor. Iar americanii plus cei care le sunt prieteni, vor fi decimati de un virus fara leac, orasele le vor fi pustiite, apa infectata si aerul stricat. Cat despre presedintii SUA, vor renunta la sistemul democratiei prezidentiale de vreme ce, in loc sa conduca tara, primul om in stat nu face altceva decat sa scape dintr-un atentat in altul. Oricat de greu de ucis e simplul superman CIA, intr-o zi tot o-ncurca. Si oricat de muritor e teroristul, intr-o zi tot ii iese pasienta. Dovada ca i-a cam iesit. O a doua concluzie priveste soarta cetateanului de rand. Acesta e convins ca-i cel mai aparat locuitor al planetei, cand de fapt e cel mai primejduit. Norocul americanului e ca-i prost. Fara thrillerele astea, nu si-ar da seama ca providentialul amant al sacaitoarei sale sotii nu pe femeie o vrea, ci chiar pe el. Ca sa-i afle PIN-ul la banca si sa destabilizeze sistemul financiar mondial. In absenta filmelor cu teroristi, n-ar realiza singur ca prietenul din copilarie e un faimos ucigas platit, cautat de Interpol pentru mai multe atentate. Si, in general, ar ramane inocent in relatiile cu vecinii, care, cand nu-s niste savanti nebuni, gata sa modifice genetic speta umana, sunt niste spioni rusi cu acces la toate secretele Pentagonului. Practic, in America nimeni nu e ceea ce pare sau spune c-ar fi. Cu exceptia, fireste, a unor negri pusi tot timpul pe sotii si care, cand nu se ocupa cu traficul de droguri, sunt precis politisti sub acoperire; cand ii frecventeaza pe capii Mafiei, o fac din placerea de a fi banuiti de tradare si de a se lasa ciuruiti cand de ai lor, cand de ai celorlalti; iar cand sunt chiar ce par a fi, e si mai rau.Citește pe Antena3.ro