x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Gusti

Gusti

de Roxana Roseti    |    13 Mai 2011   •   11:48

Un nume de care este legată întemeierea Muzeului  Satului din Bucureşti în 1936, muzeu conceput ca o oglindă a civilizaţiei tradiţionale româneşti. Dimitrie Gusti – personalitate centrală a culturii române din perioada interbelică. Dimitrie Gusti –

personalitate complexă, creatorul unui sistem sociolo­gic original, recunoscut pe plan mondial. Nu credem că devenim repetitivi când este vorba despre un om deosebit. După strălucite studii în Germania şi după doctoratul luat în 1904 cu teza „Egoismul şi altruismul”, Gusti va fi profesor de sociologie la Universitatea din Iaşi între anii 1910 şi 1922, apoi la Universitatea din Bucureşti. În 1918 înfiinţează la Iaşi, împreună cu Virgil Madgearu şi Vasile Pârvan, „Asociaţia pentru studiu şi reforma socială”, care va deveni în 1921 „Institutul Social Român”. De asemenea, Gusti este întemeietorul Şcolii

sociologice de la Bucureşti, iar între 1932 şi 1933 a fost ministru al Învăţământului (poziţie din care a înfăptuit o reformă a învăţământului). Cu adevărat o personalitate, fără pretenţia vreunui  „standard” al vremurilor...

×
Subiecte în articol: editorial