Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dna Zoe Petre numeste cu exactitate cateva din simptomele acestui "pitoresc balci al desertaciunilor" care se dovedeste a fi scena politica autohtona ("indulgenta complice", "voioasa empatie fata de iscusinta si de venalitatea flagranta", epidemia "schimbarilor la fata"), se declara "stupefiata de cantitatea de energie - si de venin - oricand disponibile cand vine vorba de Emil Constantinescu", si denunta "elanul de intransigenta" dovedit de opinia publica "jurnalistica si politica" fata de fostul sef al statului.
E multa dreptate in scrisele dnei Petre. Si nu putina eroare. Parte din timpul pe care Domnia sa il dedica listarii realizarilor administratiei Constantinescu - multe din ele reale si importante - ar fi trebuit alocat descifrarii motivelor ce au declansat si intretinut ostilitatea fata de dl Constantinescu. In 1996, tot ce era speranta, descatusare si entuziasm a fost pus in votul ce l-a adus la Cotroceni pe dl Constantinescu si a pus bagheta parlamentara in mainile Conventiei. Elanul a fost atat de fierbinte incat publicatii precum 22 si mai ales Romania libera s-au transformat in portavoci ale Conventiei. Doua sectii de limba romana ale unor posturi de radio occidentale au tras pe fata pentru dl Constantinescu si CDR. Din pacate, imediat dupa intrarea in paine, castigatorii s-au dovedit o trupa de diletanti tafnosi.
In sanul Aliantei Civice s-a incins lupta intre "politici" si "civici" terminata intr-o balta de sange fratricid in care murea imaginea societatii civile ca alternativa la mizeria politicianismului. Premieri bizari au adus Palatul Victoria sub pragul ridicolului. Conventia a devenit sinonima cu sportul injunghierilor reciproce intre guvernanti. Sefa departamentului de stiri al televiziunii nationale venea in papuci la Cotroceni spre a afla de la dna Petre ce intra si ce nu intra pe post. "Am dat mere pa pere", si-au spus din ce in ce mai multi.
Citind amintirile asternute pe hartie despre anii 1996-2000 de oameni ca dnii Emil Constantinescu, Radu Vasile si Victor Ciorbea nu te poti sustrage uluirii. Cei trei actori principali ai perioadei par a fi trait in Romanii diferite. In vreme ce au "taria" de a-i condamna la fiecare pagina pe ceilalti, nici unul dintre ei nu are "slabiciunea" de a-si privi prestatia dintr-un unghi critic. Ramai cu senzatia ca in acei ani Romania s-a aflat pe mana unor lunatici. Dnei Petre pare sa nu-i treaca prin minte ca intoleranta fata de dl Constantinescu are (si) asemenea radacini. Preaplinul simpatiei, increderii si sperantei s-a transformat in preaplinul repudierii. Asa s-a ajuns la finala Nastase vs Basescu.
Rolul unui om ca dna Petre este si azi ce ar fi trebuit sa fie si in acei ani - unul de consilier lucid. Numai ca Domnia sa prefera sa il suie inca o data pe dl Constantinescu intr-o sa de ciulini, sa-i puna in dreapta o ciuvica drept lance si in stanga un gogosar drept scut. Apoi, ii trage peste chip viziera de carton si, aprinzand cu bricheta coada martoagei de paie, striga din toti rarunchii: "Pa ei, Miluca, fa-i praf!"
De cine se alege inca o data praful nu mai conteaza, atata vreme cat dna Petre are pe cine da vina pentru "mlastina de indulgenta" in care balteste azi tarisoara. "Profunda" ori doar "pitoreasca", Romania este psihanalizata de dna Petre cu morga de Hannah Arendt, ambitii de Indira Gandhi si stofa de Ana Pauker. Finis coronat opus, dna Petre striga "Sariti, Securitatea!" din chiar ziarul unui fost informator (dovedit) al "monstruoasei institutii".
A se scuti, Stamate...
