Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
BCR schimbă povestea. Harap Alb reuşeşte să obţină cu doar trei acte un credit (în lei) pentru a-i face pe plac fetei lui Roş Împărat (deşi n-o cunoştea prea bine). Dar nu vreţi să auziţi mai bine povestea originală? Am cules-o dintr-o carte de eseuri monetare în tradiţia Şcolii Austriece editată de Bogdan Glăvan şi Tudor Smirna. Aici se spune că a fost o dată ca niciodată nu un bancher (cum a început Voltaire când l-au rugat copiii să le spună o poveste cu bandiţi), ci etalonul aur. Iar pe vremea aceea banii circulau sub formă de lingouri şi monede din aur. Însă, pentru a-i păstra în siguranţă oamenii au inventat nişte hârtii care să ateste proprietatea asupra banilor de aur, aşa cum existau şi certificatele asupra acţiunilor. Aşa au apărut nişte titluri de proprietate (creanţe) asupra unor cantităţi specificate de aur, depozitate la instituţii specializate (bănci). Şi coexistenţa banilor propriu-zişi (aur, sau galbeni în poveştile originale) şi a substitutelor monetare (bilete de bancă) nu afecta nici oferta totală de bani (pentru fiecare hârtie introdusă în circulaţie era retrasă /depozitată o cantitate echivalentă de aur), nici venitul şi distribuţia interpersonală a avuţiei.
Dar povestea se schimbă. Pe piaţă ajung să circule doar titlurile de proprietate (bancnotele), fără proprietate (aurul). O cantitate de titluri aflată la discreţia băncii centrale, care după ce tipăreşte (falsifică) bancnotele şi reduce raritatea bunurilor deţinute, le dă băncilor comerciale să le plaseze. Chiar dacă tipărirea mai multor bancnote şi oferirea cu împrumut a banilor falşi nu-i face pe oameni mai bogaţi. Nu de alta, dar în povestea originală se zice că funcţia originară a banilor e cea de efectuare a schimburilor...
Din păcate însă, m-am grăbit să spun finalul poveştii schimbate. Haideţi să zic mai rar, citind din cartea de eseuri. Pe când sistemul bancar cu 100% rezerve era rezistent la crize, free banking-ul cu rezerve fracţionare - a se citi concurenţă în falsificare, protejată de stat - duce la o întrecere serioasă între bănci de a testa viabilitatea unor rezerve din ce în ce mai scăzute. Acest fapt provoacă crize bancare, care vor fi folosite de guvern pentru introducerea sistemului băncilor centrale. Sistemul băncii centrale conduce la o şi mai mare falsificare, la abolirea banilor marfă şi la adoptarea monedelor naţionale discreţionare. În cele din urmă, din concurenţa internaţională între băncile centrale în falsificarea banilor rezultă falimentul statelor, iar neîndeplinirea de către acestea a obligaţiilor financiare va fi folosită de către cele mai puternice state ce supravieţuiesc pentru înfiinţarea unui guvern, a unei bănci centrale şi a unei monede discreţionare mondiale.
Aşadar care e principala deosebire între povestea originală şi cea schimbată? Acum e cazul să răspundă copiii care l-au ascultat pe Voltaire. Aurul reprezintă o poliţă de asigurare. Aşa cum lacătele, gardurile şi uşile preîntâmpină comiterea tâlhăriilor. Adică, povestea lui Harap Alb, care dă un ban Sfintei Duminici travestită în cerşetoare, e cu galbeni, nu cu bani discreţionari.
Citește pe Antena3.ro
