Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Discutia despre Tratatul privind Stabilitatea, Coordonarea si Guvernanta in Uniune a adus in prim-plan disciplinarea executiilor bugetare ca mijloc de a limita risipa banului public. Drept este ca executiile bugetare au fost mult influentate de ciclul politic, ca nu s-a tinut cont de fenomene ca supraincalzirea economiei, deficite externe periculoase, crearea de expectatii ce depasesc puterea economiei etc. Asa explicam deficite efective semnificative in ani in care am avut cresteri ale PIB-ului de 6%, 7%. Si adevarat este ca in anii electorali s-au facut, in mod sistematic, cheltuieli pentru captarea bunavointei electoratului de catre guverne. Astfel am ajuns la deficite structurale de peste 5% din PIB in unii ani.
Dar a gandi ca limitarea deficitului structural la 0,5% sau 1% din PIB va ordona constructia si executarea bugetului public dupa norme stricte de rigoare si eficienta este o naivitate. Hotia si risipa pot musti in bugetul public chiar si cand are un deficit minim. Investitiile publice la noi (in jur de 5% din PIB in ultimul deceniu – mai mult decat in celelalte tari intrate in UE in 2004) nu se vad in rezultate concrete; de pilda, costul kilometrului de autostrada este incredibil de inalt. Achizitiile pu-
blice se fac intr-un mod rusinos, sfidand interesul public. Ce apare in media privind costuri cu care statul isi asigura diverse servicii intrece imaginatia (contribuabilul roman plateste multiplu fata de cat se plateste in alte tari pentru efectul util). Se aloca, ca pondere in PIB, mai putini bani pentru educatie si sanatate decat in cele mai multe tari din UE si se iroseste si din aceia. Sifonarea banului in companiile de stat, ca fac sau nu profit, este notorie. Elocvent pentru sistemul de cheltuire a banului public este incapacitatea de a absorbi fonduri europene, care reclama reguli, proceduri, transparenta. Episodul intreruperii platilor din programul Posdru ilustreaza putregaiul din sistem si iresponsabilitatea celor care il administreaza, pana la nivel de ministru. Cazul Ioan Botis este dintre cele mai flagrante.
Se afirma ca, daca s-ar limita deficitul structural, s-ar pune presiune pe autoritati sa devina mai responsabile cu banul public. Dar realizarea unui echilibru macroeconomic nu aduce automat responsabilitate. In ultimii ani s-a produs o consolidare fiscala de amploare, care a redus deficitul structural al bugetului de la 8% in 2008 la circa 3% din PIB in 2011. A avut loc o diminuare a coruptiei, a risipei si deturnarii banului public? Sa fim seriosi. Cand sistemul este cangrenat, limitarea unei surse de a obtine rente nu implica in mod necesar dramuirea rentelor din sistem. Presiunea trebuie sa vina in principal dinauntru, de la cetateni si societatea civila. Chiar daca prin 'Semestrul economic' Tratatul ar impune o atenta monitorizare a bugetului Romaniei, portitele vor fi multe pentru a se perpetua raul. De aceea presiunea trebuie sa vina din interior, din societatea romaneasca, in primul rand.
Evaziunea fiscala este si o forma de supravietuire intr-o societate cu numerosi oameni cu venituri submodeste. Dar exista marea evaziune, crima organizata, care fac ca incasarile fiscale din Romania sa fie cele mai scazute din UE ca pondere in PIB. Daca s-ar obtine incasari la nivelul mediei din alte tari din Europa Centrala si de Rasarit, daca am absorbi fonduri europene la un nivel adecvat, daca am ameliora eficienta utilizarii banului public (a investitiilor publice), am putea ajunge cu cheltuielile publice la cel putin 35% din PIB, cu efecte utile imbunatatite si cu deficite structurale ce respecta regula Tratatului.
Citește pe Antena3.ro
