Iepurii nu muşcă

Problema celor câtorva sute de mii (probabil) de câini “maidanezi” a mai rupt o dată România în două, după ce cazul Roşia Montană o rupsese deja în două. Situaţia asta creează deja nişte relaţii neclare. Cei anti-Roşia Montană sunt şi împotriva eutanasierii câinilor maidanezi sau nu, nu chiar sau nu le pasă? Şi cei pro-Roşia Montană vor eutanasierea maidanezilor sau… ? Încă o dată, Ion Creangă se dovedeşte genial în românismul său: cu toţii suntem de acord că dacă drobul de sare cel greu ar cădea de pe raft în capul copilului cel mic, acesta ar muri. Dar, dincolo de constatarea asta seacă şi rece, nimeni nu mai ştie ce să facă. Şi cu cât cei implicaţi se ceartă mai tare, cu atât ceaţa este mai mare şi soluţiile mai ascunse.

Cazul Roşia Montană a fost infestat şi cu naţionalism-religios ­ parlamentarii din comisia de specialitate vor să ceară opinia Bisericii Ortodoxe Române pe speţa în cauză. Iar în problema maidanezilor, “iubitorii de animale” au devenit profund creştini, acuzându-i pe cei pro-eutanasiere că “n-au Dumnezeu” dacă vor un nou “masacru al inocenţilor”. Nu am înţeles de ce, pe de altă parte, doar eutanasierea maidanezilor ar fi imorală şi necreştinească, în timp ce alte animale nu beneficiază de această aură divină. Nu-mi amintesc să se fi pus această problemă în “scandalul cărnii de cal vândută drept carne de vacă”. Sau în cazul vânatului. Ori în cazul iepurilor. Ce fiinţe minunate! Personaje de desene animate, aducătoare de ouă vopsite de Paşti, simpatice rozătoare de morcovi, pufoase, drăgălaşe, inofensive.

Inofensive? Unul dintre cele mai lungi şi crude războaie din istoria omenirii şi care nu a încetat niciodată din secolul XIX şi până azi este lupta guvernului şi fermierilor din Australia împotriva lui Oryctolagus Cuniculus. Adică Iepurele European. Pe website-ul Guvernului Australiei de Sud (http://www.pir.sa.gov.au/biosecuritysa/nrm_biosecurity/pest_animal/pest_animal_programs/european_rabbits) scrie aşa: “Iepurele European este unul dintre cele mai dăunătoare animale invazive din Australia, cauzând o întinsă şi persistentă distrugere a industriilor primare şi a mediului.” Numai fermierii pierd anual peste 200 de milioane de dolari din cauza lor.

De când a început invazia iepurelui european (1859) pe teritoriul suveran australian s-au încercat toate metodele posibile ­ împuşcare, ardere, gazare, otrăvire, înecare, capcane, bariere din garduri ecologice ­ culminând cu inventarea unor virusuri: Myxoma şi RHDV (Calcivirus sau virusul hemoragic pentru iepuri). Războiul împotriva iepurelui a devenit politică de stat. E drept, nu cred că s-a încercat sterilizarea şi adopţia iepurilor. Şi astfel, într-un final… iepurele a învins!
Ce oameni fără Dumnezeu, Australienii ăştia! Ce politiceni şi oameni de ştiinţă criminali au! Iepurele nici măcar nu muşcă…