Îmi pare rău!

Imi pare rau pentru Adrian Nastase! Imi pare rau pentru preotul de la Focsani! Imi pare rau pentru pierderile de vieti de pe sosele! Imi pare rau pentru fiecare femeie ucisa de sot! Imi pare rau pentru mintea fiecarui om care intelege sa ucida, caci in mintea aceea e o pierdere a lui Dumnezeu. Imi pare rau pentru tot ce-i rau pe lume, caci in rau e demonul si numai in bine-i Dumnezeu. Imi pare rau pentru fiecare clipa in care cineva nu poate ierta, pentru clipa in care cineva nu poate intelege, imi pare rau pentru ura si pentru rautatea fiecarei fiinte.

Imi pare rau pentru clipa in care cineva cere razbunare, caci pentru el asta-i dreptate si adevar. Imi pare rau pentru atunci cand suferinta altuia consoleaza pe cineva si-mi pare rau pentru atunci cand suferinta, distrugerea, drama si nenorocirea altuia face vreun suflet fericit. Imi pare rau pentru toate acestea, fiindca cred cu adevarat ca sansa omului de a iesi de sub puterea demonica a fortelor raului, a fortelor inconstiente, lucratoare prin mintea si prin sentimentele sale este doar constiinta.

Constiinta luminoasa, constiinta umana aflata in adevar intelege eroarea umana, iarta greseala, nu arunca distructiv cu piatra si nu cauta pedeapsa celui ce greseste, ci indreptarea lui. Daca legea umana il pedepseste pe cel ce greseste, la ce-i nevoie sa te bucuri tu, la ce-ti foloseste aceasta tendinta demonica ( asa numeste 'bucuria de raul altuia' un mare cercetator al starilor avansate ale constiintei, psihiatrul David Hawkins, stare demonica)?

Zilele acestea, incepand cu momentul in care a fost ucis preotul de la Focsani si pana la tentativa de suicid a lui Adrian Nastase), am observat ca bucuria pentru raul altuia nu-i chiar asa de rara pe cat am crede si-mi pare rau. Bucuria de a pedepsi, bucuria de a distruge, bucuria de a a-l vedea pe altul la puscarie, bucuria de a-l vedea pe altul injunghiat nu-i altceva decat...bucuria demonilor, caci ei topaie cu trambite prin constiinta umana, intunecand-o. Am vazut zilele acestea o asemenea bucurie si-i cutremurator, inspaimantator; pentru a repara o asemenea stare a constiintei colective avem nevoie sa stam veacuri in genunchi, in rugaciune, avem nevoie de o reforma a constiintei si de o noua viziune in domeniul educatiei.

Avem nevoie de bunatate si de lumina in emotiile noastre, in ceea ce suntem cand suntem singuri, in camerele noastre, in ascunsul inimii noastre. Avem nevoie sa ascultam mai mult, cu indarjirea eroilor si a facatorilor de dreptate, mesajul lui Dumnezeu in noi, caci nu vom face niciodata dreptate daca nu vom intelege ca a face dreptate este acelasi lucru cu a simti si a gandi la binele celor din jurul nostru, chiar si atunci cand ei sunt niste pacatosi. Eu vad dreptatea ca pe o stare frumoasa a inimii; atata vreme cat ucidem, distrugem, pedepsim, facem razboaie si ne gandim numai la fericirea de a-l vedea pe altul distrus, vom lucra inconstient pentru fortele intunecate si distructive din noi. Ceea ce simtim conteaza, ceea ce gandim conteaza; toate trairile noastre fac vartejuri nevazute in existenta si produc consecinte.

Imi pare rau pentru ca nu pot striga mai tare toate aceste lucruri. Imi pare rau pentru ca nu pot spune intotdeauna tot ce simt si tot ce stiu despre existenta si ca, chiar daca as spune mai raspicat si m-ar auzi intreaga planeta, m-ar auzi cu adevarat la fel de putini ca si acum. Imi pare rau pentru ca nu stiu cum sa strig ca rugaciunea-i trena sufletului frumos, ca iertarea vindeca demonii urii si intelegerea fiintei umane, cu bunele si cu relele ei, sunt instrumente de slavare a mintilor de la ratacire absoluta!